"Sper că a văzut ce am reușit!". Alisson a marcat un gol istoric și s-a gândit imediat la tatăl său, care a murit înecat
articol scris de Digi Sport17.05.2021, 07:57
Alisson Becker (28 de ani), portarul lui Liverpool, a marcat golul decisiv al echipei sale în meciul cu West Bromwich Albion, contând pentru etapa 36 din Premier League, scor 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alisson a devenit primul portar din istoria lui Liverpool care înscrie într-un meci oficial - o premieră în cei 129 de ani de existență ai clubului, potrivit Opta. De asemenea, brazilianul este primul portar din Premier League care înscrie cu capul.
Galerie Foto
Alisson a marcat un gol istoric și s-a gândit imediat la tatăl său
După meci, goalkeeper-ul brazilian s-a gândit la tatăl său, Jose Agostino Becker, care a murit la finalul lunii februarie, după ce s-a înecat într-un baraj de acumulare din apropierea casei familiei.
"Am încercat doar să merg într-un loc bun pentru a-mi ajuta colegii și pentru a intra în marcajul unui fundaș, dar nimeni nu m-a urmărit și sunt norocos și binecuvântat. Uneori, se întâmplă lucruri pe care nu le poți explica.
Multe lucruri nu pot fi explicate în viața mea, dar Dumnezeu mi-a pus mâna în cap și mă simt binecuvântat. Sunt foarte emoționat pentru tot ceea ce s-a întâmplat recent cu mine și familia mea, dar fotbalul este viața mea.
Sper că tata a văzut ce am reușit, sunt sigur că a sărbătorit cu Dumnezeu alături de el", a spus Alisson, citat de BBC.
Alisson, gol crucial pentru Liverpool
Liverpool a fost condusă de WBA, după reușita lui Robson-Kanu, din minutul 15, dar Salah a stabilit scorul pauzei, în minutul 33. Alisson a adus o victorie imensă pentru Liverpool în prelungiri.
Golul semnat de Alisson este crucial pentru Liverpool în lupta pentru un loc de Champions League. Grație victoriei cu West Bromwich, echipa lui Klopp a ajuns la 63 de puncte și e pe locul 5, la o lungime în spatele lui Chelsea, care ocupă ultimul loc de Liga Campionilor.
Goalkeeper-ul brazilian a venit în careul advers la ultima fază a meciului, în minutul 90+5, la un corner executat de Alexander-Arnold. Alisson a reluat superb cu capul, de la marginea careului mic, fără speranță pentru omologul dintre buturile lui WBA.
În ultimele două etape de campionat, Liverpool le va înfrunta pe Burnley, în deplasare, și Crystal Palace, acasă.
Etichete: liverpool , premier league , west bromwich albion , alisson becker , gol alisson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...