Simbolul Terry poate părăsi Chelsea, după 22 de ani
11.01.2017, 15:40John Terry poate părăsi Chelsea la 36 de ani. Emblematicul căpitan al londonezilor ar putea fi împrumutat la o altă echipă din Premier League, Bournemouth, conform jurnaliştilor de la The Telegraph.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
A noua clasată din Premier League îl vrea pe Terry, aflat sub contract până la finalul sezonului cu Chelsea, unde este legitimat de 22 de ani. În această perioadă, fundaşul englez a fost împrumutat doar o dată, la Nottingham Forest, în anul 2000.
Bournemouth e în căutarea unui fundaş central după ce l-a pierdut pe olandezul Nathan Ake, rechemat chiar de Chelsea, echipa care îl împrumutase la formaţia lui Eddie Howe.
Terry nu e printre preferaţii managerului lui Chelsea, Antonio Conte, care are alte opţiuni pentru centrul apărării: Gary Cahill, David Luiz şi Cesar Azpilicueta, iar primele rezerve sunt Kurt Zouma şi, probabil, Ake.
Fostul internaţional englez a jucat doar de cinci ori în actualul sezon din Premier League, iar în ultimele săptămâni nu a fost nici măcar rezervă.
711 meciuri a jucat John Terry pentru Chelsea
66 de goluri a înscris Terry pentru londonezi
16 trofee a câştigat fundaşul englez pe Stamford Bridge: patru titluri, Liga Campionilor, Europa League, cinci Cupe, trei Cupe ale Ligii, două Supercupe ale Angliei
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: chelsea , john terry , terry chelsea , terry bournemouth
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...