Sfârșitul unei ere. Trei magi se retrag de la United
21.12.2012, 12:52UPDATE 19:20: Ferguson respinge ideea retragerii celor trei:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sir Alex Ferguson a infirmat informaţiile cu privire la intenţiile de retragere din activitate ale lui Scholes, Giggs şi Rio Ferdinand. Presa engleză anunţa că Scholes şi-ar fi informat prietenii cu privire la dorinţa de a atârna ghetele în cui pentru a doua oară. "Aş fi surprins ca Paul să fi vorbit cu cineva despre asta înainte de a vorbi cu mine. Şi nu a făcut-o. Deci putem respinge ca nefondată această idee", a spus managerul diavolilor roşii.
"Ryan ar mai putea juca un an sau doi, iar Rio a avut un sezon senzaţional", a adăugat Ferguson, care a dezvăluit posibila cauză a zvonurilor: "Speculaţiile vin din politica noastră de a oferi jucătorilor în vârstă doar contracte pe un an"
Poate trei dintre cei mai reprezentativi fotbaliști din istoria modernă a celor de la Manchester United, Paul Scholes (38 de ani), Ryan Giggs (39 de ani) și Rio Ferdinand (34 de ani) își pregătesc deja detaliile retragerii din activitatea de fotbaliști profesioniști. Practic, putem vorbi de finalul unei ere, care și-a pus amprenta pe istoria celui mai galonat club din Premier League.
Paul Scholes este decis să se “pensioneze“, de data aceasta definitiv, la finalul acestui sezon. Mijlocașul le-a transmis deja prietenilor că va mai juca până în luna mai, după care va spune adio sportului care l-a consacrat. Scholes este mulțumit că l-a putut ajuta, atât cât a putut el, pe Sir Alex Ferguson, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care a revenit la United în luna ianuarie a acestui an, după ce anunțase că se retrage la finalul sezonului 2010-2011.
Și Ryan Giggs este decis să se retragă la finalul actualului sezon, acesta comunicându-i deja managerului decizia luată. Ferguson este conștient că echipa trebuie reîmprospătată, mai ales că și Ferdinand are o vârstă destul de înaintată. Totuși, fundașul, al cărui contract expiră la vară, nu și-a exprimat încă dorința de a continua la United, dar nici conducerea clubului n-a înaintat vreo ofertă, până acum, de prelungire a angajamentului.
Cum și căpitanul Nemanja Vidic are în continuare probleme cu genunchiul, Ferguson se vede în situația de a schimba aproape jumătate din echipă. Spre exemplu, Sir Alex și-a trimis emisarii pentru a negocia transferul lui Ezequiel Garay, de la Benfica Lisabona, pentru care ar fi dispus să scoată din buzunar 15 milioane de euro.
Manchester United, liderul la zi din Premier League, 42 de puncte, după 17 etape, cu șase mai mult față de campioana en-titre, Manchester City, care se află pe poziția a doua, va juca duminică, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, cu Swansea City, de la ora 15:30.
Etichete: giggs , ferdinand , scholes , giggs manchester
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...