Sezonul din Premier League s-ar putea încheia într-o altă țară: "Noi aproape că nu avem noi cazuri!"
03.05.2020, 17:50Un agent de jucători englezi a lansat ideea "salvatoare" de a încheia sezonul din Premier League, întrerupt de pandemia de coronavirus, în Australia, informează cotidianul L'Equipe.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Planul îi aparţine agentului Gary Williams, instalat la Perth, şi propune disputarea ultimelor 92 de meciuri din acest sezon al Premier League în Australia, departe de Anglia unde pandemia este foarte prezentă.
Gary Williams l-a contactat chiar în acest sens pe senatorul de Perth, Glenn Sterle, care s-a arătat încântat de această propunere într-o declaraţie acordată publicaţiei The Sun.
"Noi aproape că nu avem noi cazuri. Ar fi vorba doar de o simplă punere în carantină a prietenilor noştri când sosesc şi apoi vom fi operaţionali. Atunci când Gary Williams a menţionat această variantă pentru prima oară, eu m-am gândit că este o idee minunată.
Este centrul universul sportiv în Australia. Noi avem aer curat, timp frumos, ar fi ideal. Am discutat chiar cu reprezentanţi ai guvernului britanic şi sunt entuziaşti. Trebuie însă să mai discutăm", a spus senatorul australian.
Fostul internaţional englez Gary Neville s-a arătat şi el entuziasmat de această propunere: "Ar merge toţi jucătorii din Premier League, difuzorii şi media, ar sta în carantină o săptămână sau două, iar apoi s-ar instala într-un climat sănătos şi care a dovedit că ştie să gestioneze coronavirusul".
Australia susține că a devenit cea mai sigură țară din lume
Australia susține că a devenit cea mai sigură țară din lume în acest moment din punct de vedere al luptei împotriva COVID-19. Dacă în urmă cu o lună se înregistrau acolo 460 de cazuri într-o singură zi, vineri, în prima zi din mai, s-au înregistrat doar 16.
În aceste condiții, oficialitățile locale au relaxat măsurile, astfel că bazinele de înot, terenurile de golf, dar și alte sporturi și-au reintrat în funcțiune.
"Australienii au obținut o învoire. Trebuie să repornim economia, trebuie să repornim societatea", a spus premierul Scott Morrison, preluat de CNN. Pe data de 8 mai a fost programată în Australia o ședință de Guvern în care vor fi discutate și alte măsuri de relaxare.
- 6.801 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Australia, iar 95 de persoane și-au pierdut viața
- 5.817 australieni s-au vindecat
AGERPRES
Etichete: premier league , anglia , australia , premier league în australia , gary williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...