Schimbare radicală de viziune pentru Wenger: "Nu mai poți câștiga folosind puștii"
30.01.2016, 14:22După ce Arsenal a părăsit Cupa Ligii Angliei în urma unei înfrângeri severe cu Sheffield Wednesday (0-3), Arsene Wenger pare să își fi schimbat filosofia în privința meciurilor eliminatorii.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu mai poți câștiga folosind puștii împotriva echipelor din Championship", spune antrenorul francez al grupării londoneze, care sâmbătă dă piept cu divizionara secundă Burnley, în turul 4 al Cupei Angliei.
Arsenal nu a mai câștigat de 3 meciuri, iar în ultimul a pierdut derby-ul cu Chelsea. Cu Burnley are șansa de a-și reface moralul, printr-o eventuală calificare în optimile de finală.
"Voi folosi o echipă destul de experimentată. În primul rând, am pierdut duminica trecută împotriva lui Chelsea și e important să nu ne lăsăm nivelul de încredere să scadă prea mult. Am învățat ceva din acest sezon, când ne-am deplasat pe terenul lui Sheffield Wednesday în Cupa Ligii și am încasat chiar o înfrângere severă. Trebuie să arătăm că am învățat din asta", a declarat Arsene Wenger, înaintea meciului de Cupa Angliei dintre Arsenal și Burnley.
"În al doilea rând, vrem să ne descurcăm bine în Cupa Angliei și nu poți pierde șansa calificării, atunci când joci pe teren propriu cu o echipă din Championship. Din păcate, nu mai poți câștiga cu puști împotriva unei echipe din Championship, asta e", a mai spus tehnicianul lui Arsenal.
În campionat, Arsenal se află pe locul al 3-lea, cu 44 de puncte, la 3 în spatele liderului Leicester și la egalitate cu Manchester City, echipa de pe poziția secundă.
Etichete: wenger arsenal , wenger tineri , wenger cupa , arsenal burnley , arsenal burnley cupa angliei , arsenal burnley wenger , arsenal burnley wenger cupa angliei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...