Salah vrea să plece de la Liverpool! Decizia radicală a egipteanului, după ce a ”explodat” de furie la meciul cu Chelsea
articol scris de Digi Sport15.08.2023, 19:06
Mohamed Salah (31 de ani) a avut o reacție nervoasă după ce a fost înlocuit în ultimul sfert de oră al meciului Chelsea – Liverpool, scor 1-1, în prima etapă din Premier League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mohamed vrea să plece de la Liverpool
În minutul 77, Jurgen Klopp a decis să-l schimbe pe Mohamed Salah cu Harvey Elliott, iar starul egiptean a răbufnit, vizibil nemulțumit. Până când a ieșit de pe teren, Salah a gesticulat nervos și și-a smuls un bandaj de pe mână. Atacantul l-a ignorat pe antrenor, a trecut pe lângă el, apoi s-a așezat pe bancă, fără să dea mâna cu nimeni.
Galerie Foto
Se pare că acest episod l-a făcut pe Salah să ia o decizie radicală. Starul egiptean și-ar fi dat acordul ca reprezentanții unui club din Arabia Saudită, cel mai probabil Al-Ittihad, să negocieze cu Liverpool transferul său în această vară, notează Al Kass Channel.
În urmă cu două săptămâni, Mohamed Salah a fost ofertat de saudiți. Jucătorului lui Liverpool i-ar fi fost oferit un salariu de 90 de milioane de euro anual, iar ”Cormoranii” ar fi urmat să primească 60 de milioane de euro pentru transfer.
Atunci, Salah nu ar fi acceptat pentru că și-ar fi dorit să mai joace cel puțin încă un sezon la nivel înalt. Totuși, ultimele evenimente l-ar fi făcut să se răzgândească.
Roy Keane, mesaj pentru Mohamed Salah: ”Trebuie să accepți”
Comportamentul lui Salah din meciul cu Chelsea a fost ”taxat” de Roy Keane (52 de ani), fostul mijlocaș al celor de la Manchester United: ”Stai jos și taci din gură! Trebuie să accepți”, a fost mesajul irlandezului pentru starul lui Liverpool.
La finalul jocului, Klopp a comentat și el gestul lui Mohamed Salah.
“Pot să înțeleg reacția lui, pentru că, dacă Mo ar fi înscris, s-ar fi stabilit un nou record în Premier League, dar eu nu m-am gândit la asta. Aveam nevoie de stabilitate în acel moment și de “picioare proaspete”.
A fost un meci foarte intens pentru toată lumea. Tot ce pot să spun e reacția lui a fost OK. Când schimb un jucător la 1-1, iar el este un atacant care crede că poate înscrie, aș fi surprins dacă ar sări în brațele mele, de fericire. Totul este absolut în regulă”, a spus Jurgen Klopp, pentru Sky Sports.
VIDEO Rezumat Chelsea - Liverpool 1-1
Etichete: liverpool , arabia saudita , mohamed salah , transfer salah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...