Ryan Giggs, prima "victimă" a lui Mourinho la United. Portughezul vine cu propriul secund
24.05.2016, 10:43Foarte probabila numire a lui Jose Mourinho ca manager la Manchester United poate însemna plecarea lui Ryan Giggs de pe Old Trafford, după aproape trei decenii. Tehnicianul portughez va veni pe banca "diavolilor" cu propriul secund, Rui Faria, astfel că sunt şanse mari ca fostul mijlocaş galez să se despartă de clubul de care şi-a legat aproape toată viaţa.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Giggs, cel mai titrat fotbalist din istoria lui United, a îndeplinit rolul de jucător-antrenor în mandatul lui David Moyes, apoi a fost interimar după demiterea scoţianului. În vara lui 2014, când Louis Van Gaal a sosit pe Old Trafford, galezul a rămas ca secund, însă mai multe figuri importante ale clubului au vorbit despre posibilitatea de a deveni viitorul manager, după plecarea olandezului.
The Telegraph susţine că Ryan Giggs le-a spus celor din anturajul său că va pleca de la Manchester United, în cazul în care conducerea clubului nu îl va numi ca înlocuitor al lui Van Gaal, iar acest scenariu este foarte posibil . Totuşi, Sky Sports scrie că Mourinho va încerca să discute cu galezul de 42 de ani şi îi va oferi un alt post în cadrul staff-ului său, pentru a-l convinge să rămână.
Portughezul, pe care presa britanică îl anunţă în unanimitate ca viitor manager al lui Manchester United, îl preferă pe colaboratorul său dintotdeauna, Rui Faria. Cei doi au început să lucreze împreună din 2001, la Uniao de Leiria, iar de atunci au făcut echipă la FC Porto, Chelsea, Inter Milano, Real Madrid şi din nou Chelsea.
Fost coechipier cu Giggs la United, Peter Schmeichel, crede că Mourinho ar trebui să aibă un asistent care cunoaşte foarte bine clubul, dar, în acelaşi timp, îl încurajează pe galez să preia o echipă ca principal, pentru a progresa în cariera în antrenor.
"Cred că este foarte important ca Mourinho să un asistent care cunoaşte clubul şi cultura acestuia. Ar putea fi Giggs, dar, pe de altă parte, cred că tuturor le-ar plăcea să-l vadă devenind manager într-o zi. Pentru a se întâmpla asta, ar fi bine pentru el să aibă o slujbă în altă parte, unde să stea pe propriile picioare, să înveţe cum stau lucrurile şi dacă va avea succes va putea reveni să o antreneze pe United", a declarat Schmeichel.
Etichete: premier league , jose mourinho , manchester united , ryan giggs , rui faria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...