Rudiger și Kepa, la un pas de bătaie la antrenamentul lui Chelsea. Antrenorul Tuchel a recunoscut: "A fost ceva serios"
articol scris de Digi Sport06.04.2021, 21:21
Antonio Rudiger și Kepa Arrizabalaga au fost la un pas de bătaie la un antrenament al lui Chelsea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totul s-a întâmplat duminică și a plecat de la o intrare mai dură a lui Rudiger asupra lui Kepa, iar Rudiger a fost trimis la vestiare de Tuchel.
Antonio Rudiger și Kepa Arrizabalaga, aproape de bătaie
Nervii erau oricum întinși la maximum după înfrângerea lui Chelsea cu 2-5 în fața lui West Bromwich, care a întrerupt seria de 14 meciuri fără eșec sub comanda lui Tuchel.
În cele din urmă, fundașul Antonio Rudiger și-a cerut scuze în fața colegilor, iar antrenorul Thomas Tuchel nu s-a ferit să discute pe marginea acestui subiect.
"Nu a avut nimic de-a face cu înfrângerea (n.r.: 2-5 cu West Bromwich). A fost ceva serios. A fost un incident la antrenament și s-au încins puțin lucrurile între Toni și Kepa, așa că am calmat imediat situația. Acestea sunt lucruri pe care nu vrem să le acceptăm, dar se pot întâmpla pe la miuțe, în grupurile mici. Ei sunt cu toții competitori și vor să câștige și meciurile de antrenament", a spus Thomas Tuchel.
Rudiger și Kepa nu vor fi sancționați
Antrenorul lui Chelsea, Thomas Tuchel, susține că, în ciuda altercației dintre cei doi, nu va lua măsuri și jucătorii nu vor fi pedepsiți.
"Reacția nu a fost una OK, dar modul în care băieții au rezolvat situația a fost impresionant și a arătat cât de mult respect au unul față de altul. Au rezolvat-o direct și au calmat situația imediat.
Noi am discutat despre asta și apoi s-a rezolvat. Au rezolvat-o imediat după antrenament într-un mod foarte modest și direct și ei mi-au arătat că au caractere foarte bune", a explicat Tuchel.
- Rudiger (28 de ani) joacă la Chelsea din iulie 2017, când a fost transferat de la AS Roma pentru 35 de milioane de euro. Fundașul central german mai are contract cu londonezii până în iunie 2022.
- Kepa Arrizabalaga (26 de ani) joacă la Chelsea din august 2018, când a fost transferat de la Athletic Bilbao pentru 80 de milioane de euro. Portarul spaniol mai are contract cu londonezii până în iunie 2025.
Etichete: chelsea , thomas tuchel , kepa arrizabalaga , antonio rudiger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...