Roberto Martinez a vorbit despre viitorul lui Romelu Lukaku: "Este un subiect fierbinte"
articol scris de Digi Sport12.06.2022, 07:57
Romelu Lukaku (29 de ani) are un viitor incert la Chelsea, iar atacantul belgian speră că se poate întoarce la Inter Milano, formație în tricoul căreia a bifat cea mai bună perioadă a carierei sale.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Roberto Martinez a vorbit despre viitorul lui Romelu Lukaku: "Este un subiect fierbinte"
În cadrul unei conferințe de presă, Roberto Martinez a fost întrebat despre viitorul elevului său de la națională. Selecționerul Belgiei a recunoscut că subiectul este unul delicat, însă crede că Romelu Lukaku este suficient de matur să ia cea mai bună decizie pentru cariera sa.
"În Belgia suntem destul de relaxați cu situația lui Romelu. Știu că este un subiect fierbinte, dar în acest moment încearcă să-și revină după accidentare și este singurul lucru pe care îl are în minte.
Dacă rămâne la Chelsea, va fi din anumite motive, iar dacă se transferă, va fi pentru că toată lumea este de acord cu asta. Romelu este un jucător pe care îl cunosc foarte bine. L-am antrenat la nivel de club (n.r. la Everton) la o vârstă foarte fragedă. Avea 19 ani și avea o poziție foarte diferită față de cea pe care o are acum. Acum este un jucător foarte matur și știe foarte clar ce vrea", a spus Roberto Martinez.
Suma pe care Inter Milano ar trebui să o plătească pentru împrumutul lui Romelu Lukaku de la Chelsea
Aflat sub contract cu Chelsea până în anul 2026, Romelu Lukaku poate ajunge la Inter sub formă de împrumut. Această afacere ar putea să îi coste pe italieni nu mai puțin de 20 de milioane de lire sterline, ceea ce înseamnă aproximativ 23 de milioane de euro, anunță Daily Mail.
Rămâne de văzut care va fi viitorul lui Lukaku din sezonul următor, ținând cont că fotbalistul își dorește foarte tare să revină la Inter. Mai mult, avocatul atacantului a fost zilele trecute la Milano unde a purtat o discuție cu oficialii clubului, însă ultimul cuvânt îl va avea Chelsea, care plătea în schimbul său 113 milioane de euro, anul trecut.
Etichete: romelu lukaku , roberto martinez , lukaku chelsea , lukaku viitor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...