Revoluție la Manchester United. Pleacă șapte jucători. Lista lui Mourinho
23.03.2018, 13:34Jose Mourinho nu este dispus să mai rateze un sezon și vrea să facă revoluție în lotul lui Manchester United. Opt jucători vor pleca la finalul sezonului, iar managerul portughez l-a informat deja pe vicepreședintele Ed Woodward.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Pe lângă atacantul Zlatan Ibrahimovic (36 de ani), care și-a reziliat deja contractul și a semnat cu Los Angeles Galaxy, va mai pleca Michael Carrick, în vârstă de 36 de ani, ajuns la al 12 lea sezon pe Old Trafford, și care și-a anunțat deja retragerea din activitate în această vară. În acest sezon, mijlocașul a evoluat în doar 4 meciuri.
Un alt nume important de pe lista neagră este Marouane Fellaini. Belgianul de 30 de ani joacă pentru "diavoli" din 2013, iar acum a intrat în ultimele 4 luni de contract. Mijlocașul, care a refuzat în septembrie prelungirea contractului, a jucat în 19 meciuri oficiale în acest sezon, marcând de patru ori.
Nici italianul Matteo Darmian nu mai are viață lungă pe Old Trafford. Fundașul de 28 de ani, care în vară va încheia un ciclu de trei sezoane la United, a jucat în doar 13 meciuri oficiale din acest sezon.
Fundașul olandez Daley Blind (28 de ani) nu a mai fost titular din august 2017. În această stagiune are doar 5 apariții în campionat, plus alte 4 în Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei. În schimb, a fost titular în cele 6 meciuri din Champions League și chiar a marcat un gol (2-0 cu Benfica).
Andreas Pereira s-a săturat și el de situația sa. Mijlocașul de 22 de ani, aflat momentan la Valencia, este la al doilea sezon la rând când joacă sub formă de împrumut. A sfidat sfatul lui Mourinho de a rămâne pe Old Trafford, în septembrie, când a preferat din nou campionatul Spaniei.
Situația lui Luke Shaw este încă o incertitudine, mai ales după ce Mourinho l-a umilit de față cu colegii săi.
Dacă la capitolul plecări Mourinho pregătește o revoluție, la cel al sosirilor "Specialul" a pus ochii pe Alex Sandro (Juventus), Danny Rose (Tottenham) și Kieran Tuierney (Celtic), însă negocierile se anunță dure cu fiecare dintre ei.
În acest moment, Manchester United se află la pe locul secund în Premier League, la 15 puncte în spatele liderului Manchester City și cu șanse la doar un singur trofeu din 4 posibile, Cupa Angliei, acolo unde și-a asigurat prezenșa în semifinale.
Etichete: manchester united , mourinho , manchester , fellaini , ibrahimovic , united , carrick , blind , darmian , plecari united , plecari manchester
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...