Reacția lui Thomas Tuchel, după ce Roman Abramovich a anunțat că vinde Chelsea
articol scris de Digi Sport03.03.2022, 08:22
Thomas Tuchel (48 de ani), antrenorul lui Chelsea, a reacționat la vestea că Roman Abramovich va vinde clubul de fotbal din Londra.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Oligarhul rus a anunțat în mod oficial că e gata să-şi vândă acțiunile de la Chelsea, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, miercuri, și că va dona profitul victimelor războiului din Ucraina.
Reacția lui Thomas Tuchel, după ce Roman Abramovich a anunțat că vinde Chelsea: ”Nu este ușor”
Chestionat pe tema vânzării lui Chelsea, Thomas Tuchel spune că dacă Abramovich a ajuns să ia această decizie, înseamnă că este cea corectă. Tehnicianul speră ca de acum încolo să nu se schimbe prea multe la clubul din Londra.
”Ei bine, știți, am auzit zvonurile de-a lungul zilei și acum sunt deja și la televizor, iar când avem întâlniri de echipă și mâncăm împreună, băieții vorbesc despre asta, toată lumea vorbește despre asta. Deci, da, este o veste mare, să așteptăm și să vedem ce e mai bun și să vedem ce ne aduce.
Cred că fiecare decizie pe care o ia este decizia corectă. Este alegerea lui, este clubul lui și nu este la latitudinea mea să comentez. Chiar dacă vreau să răspund, nu știu exact.
Pe termen foarte scurt cred că pentru noi, ca echipă, personal și jucători, sperăm că nu se va schimba prea mult. Sau poate chiar nu se schimbă nimic”, a declarat Thomas Tuchel, pentru BBC Sport.
Primul nume căruia i s-a propus să cumpere clubul Chelsea
Magnatul elvețian Hansjorg Wyss, cu o avere estimată la peste cinci miliarde de euro, a fost invitat să facă o ofertă pentru a cumpăra Chelsea. Dar cât ar trebui să plătească pentru a devenit noul patron al campioanei Europei?
După un calcul realizat de AS.com, suma necesară pentru achiziționarea lui Chelsea s-ar ridica la peste șapte miliarde euro! În acest preț, sunt incluse datoria clubului față de Roman Abramovich, 2,4 miliarde de euro, costul efectiv al brand-ului și proiectul noului stadion, aproximativ 2,7 miliarde de euro. Niciodată în istorie nu s-a plătit această sumă pentru cumpărarea unui club de fotbal.
- În trecut, Abramovich a refuzat o ofertă de 2,6 miliarde de euro în schimbul lui Chelsea.
Hansjorg Wyss a dezvăluit că Abramovich i-a propus să devină patronul lui Chelsea. Elvețianul nu a refuzat, dar a declarat că nu se poate înhăma la acest drum singur, ci mai are nevoie de cel puțin șase investitori pentru a-l susține.
”Abramovich este unul dintre cei mai apropiați sfătuitori și prieteni ai lui Putin. La fel ca ceilalți oligarhi, a intrat în panică. Abramovich încearcă să-și vândă toate proprietățile din Anglia și vrea să scape de Chelsea rapid. Eu și alte trei persoane am primit o ofertă marți pentru a cumpăra Chelsea.
Trebuie să aștept patru-cinci zile. Abramovich cere mult prea mult în acest moment. Știți, Chelsea îi datorează două miliarde de lire sterline. Dar Chelsea nu are bani, asta înseamnă că cine va cumpăra clubul va trebui să-i plătească datoria către Abramovich.
Astăzi, nu știm exact care este prețul de vânzare. Pot doar să-mi imaginez că voi avea nevoie de parteneri, dar acum trebuie să analizez condițiile generale. Tot ce pot să spun este că nu voi face un lucru ca acesta singur. Dacă voi cumpăra Chelsea, o voi face alături de alți șase sau șapte investitori”, a spus Hansjorg Wyss, potrivit goal.com.
Etichete: chelsea , roman abramovich , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...