Răspunsul lui Ibrahimovic după criticile primite de la Mourinho
16.04.2017, 12:28Zlatan Ibrahimovic a acceptat criticile lui Jose Mourinho de după partida lui Manchester United cu Anderlecht din Europa League, scor 1-1, la finalul căreia portughezul i-a acuzat pe atacanţii "diavolilor": "Trebuiau să ucidă meciul şi nu au făcut-o".
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deși în majoritatea cazurilor este un tip destul de "acid" în declarații, atacantul suedez a primit foarte bine criticile și chiar îi dă dreptate antrenorului.
"Cred că are dreptate, însă nu m-am simţit bine deoarece m-am simţit obosit. Am jucat aproape toate meciurile din acest sezon. Nu e însă o scuză. Trebuia să fac mult mai mult decât am făcut. Nu am jucat bine contra lui Anderlecht", a fost reacţia atacantului în vârstă de 35 de ani.
Ibrahimovic a jucat deja 44 de meciuri în acest sezon pentru United şi e golgeterul lui Manchester United, cu 28 de goluri înscrise în toate competiţiile.
Scandinavul nu şi-a prelungit deocamdată contractul cu "diavolii", scadent în vară, şi visează la al treilea trofeu pe Old Trafford, după Supercupa şi Cupa Ligii Angliei. Echipa lui Mourinho speră să câştige Europa League, performanţă care i-ar asigura un loc sezonul viitor în grupele Ligii Campionilor.
"Mai avem o lună din acest sezon şi foarte multe meciuri de jucat. Avem Europa League, dar ne trebuie rezultate bune şi în finalul din Premier League", a mai spus atacantul sosit liber de contract vara trecută, după despărţirea de PSG.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: manchester united , mourinho , ibrahimovic , ibrahimovic mourinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...