PSG nu glumește: Harry Maguire, chemat să joace cu Messi, Neymar și Mbappe! Anunțul britanicilor
articol scris de Digi Sport10.03.2023, 08:27
Harry Maguire (30 de ani) a devenit rezervă la Manchester United după sosirea lui Erik ten Hag (53 de ani) pe banca tehnică.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Fundașul central este căpitanul echipei, astfel că este cu atât mai nemulțumit de faptul că nu mai prinde aceleași număr de minute ca în sezoanele precedente și se gândește deja la plecarea de pe Old Trafford.
Harry Maguire, dorit de PSG
Conform presei britanice, în perioada de mercato a iernii, PSG a fost una dintre echipele care au vrut să-i ofere un "colac de salvare" internaționalului englez.
Maguire și-ar fi dat acordul să plece, dar mutarea nu a avut loc deoarece oferta parizienilor a venit prea târziu, iar cele două cluburi nu au avut destul timp pentru negocieri.
Totuși, campioana Franței nu a renunțat la ideea de a-l transfera pe Maguire și urmează să revină cu o altă propunere la vară, când va avea mai mult timp la dispoziție pentru a obține acordul fotbalistului și al celor de la Manchester United.
Decizia celor de la PSG este surprinzătoare, întrucât Maguire a avut evoluții sub așteptări după transferul-record din 2019.
În plus, parizienii s-au înțeles recent cu Milan Skriniar, care va veni liber de contract la vară, când înțelegerea cu Inter va ajunge la sfârșit.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Harry Maguire, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 1.000 de minute a bifat fundașul la Manchester United în sezonul actual.
Harry Maguire deține un record absolut în fotbal
Recordul actual pentru cel mai scump fundaș central din istorie este deținut de Harry Maguire.
Căpitanul lui Manchester United a fost cumpărat de la Leicester în vara lui 2019, pentru 87 de milioane de euro.
Etichete: psg , manchester united , harry maguire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Camerele auto video sunt un dispozitiv util pentru șoferi și pot fi de un real ajutor în cazul unor...