Pep Guardiola, vrăjit de jucătorul care a doborât record după record la EURO 2024
articol scris de Digi Sport30.07.2024, 15:27
Manchester City se află în Statele Unite ale Americii, unde dispută meciurile amicale la turneul de pregătire dinaintea noului sezon.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Campioana Angliei a fost înfrântă în primele două meciuri, de Celtic (3-4) și Milan (2-3), iar acum urmează duelurile cu Barcelona și Chelsea.
Pep Guardiola a declarat că este "vrăjit" de prestația lui Lamine Yamal
Pep Guardiola (53 de ani) o va reîntâlni pe Barcelona, în amicalul pe care Manchester City îl va disputa împotriva catalanilor pe 31 iulie, în cadrul turneului de pregătire din Statele Unite.
Echipa la care antrenorul iberic a scris istorie timp de 4 sezoane, în perioada 2008-2012, nu se va putea baza pe Lamine Yamal (17 ani), Ferran Torres (24 de ani) și Pedri (21 de ani), jucători care se află în vacanță după ce au câștgat EURO 2024 alături de Spania.
Conform Foot Mercato, Pep Guardiola a declarat înaintea amicalului lui City că este un fan al lui Lamine Yamal, fotbalist căruia îi aduce doar laude în urma prestației pe care acesta a avut-o la Campionatul European, unde a reușit să doboare record după record.
"Când Rodri se întoarce de la națională, îl întreb mereu și vorbește foarte frumos despre el (n.r. Lamine Yamal). Vezi tu, la vârsta asta, dacă joci la Barça cu continuitate și apoi mergi la națională să joci, este pentru că ești special.
Dacă Xavi l-a făcut să înceapă, este pentru că a văzut ceva diferit de ceilalți", a dezvăluit Guardiola despre Yamal, tânăr fotbalist despre care se interesează la jucătorul spaniol al lui Manchester City, Pedri (28 de ani).
"Sper ca atunci când va împlini 25 de ani să nu ne săturăm de el, se întâmplă aceste lucruri. Așteptările sunt foarte mari. Vor fi scăderi de performanță, dar trebuie să rămânem calmi. Potențialul său este spectaculos. Joacă foarte bine, este decisiv", a continuat antrenorul spaniol care crede că prestația de la EURO a fost doar începutul carierei lui Yamal.
Va continua Pep Guardiola pe banca celor de la Manchester City?
Antrenorul Pep Guardiola a fost întrebat dacă va mai continua la City și după sezonul care urmează să înceapă, iar antrenorul a dat un răspuns pe placul fanilor echipei din Manchester.
”Dacă iubesc ceea ce fac, de ce să mă opresc? Îmi place acum la fel de mult ca atunci când Manchester City m-a angajat, așa că...”, a declarat Pep Guardiola, care a sugerat că și-ar dori să mai rămână antrenor la Manchester City.
- Pep Guardiola a câștigat Champions League alături de Manchester City în 2023.
- Pep Guardiola a antrenat-o pe Manchester City în 472 de partide și are o medie de 2.34 de puncte pe meci.
Etichete: manchester city , barcelona , pep guardiola , lamine yamal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...