Pep Guardiola, noi detalii despre accidentarea lui Erling Haaland. Când ar putea să revină pe teren atacantul norvegian
articol scris de Digi Sport03.04.2023, 14:50
Convocat la echipa națională a Norvegiei pentru meciurile cu Spania și Georgia, Erling Haaland (22 de ani) s-a accidentat la inghinali și a fost nevoit să plece din cantonamentul selecționatei.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
După ce a ratat ambele meciuri ale primei reprezentativei a nordicilor, atacantul a fost indisponibil și la partida pe care Manchester City a jucat-o cu Liverpool.
Haaland este așteptat pe teren la partida cu Southampton
După ce norvegianul a fost văzut în tribune la meciul de sâmbătă al ”Cetățenilor”, câștigat cu 4-1 împotriva celor de la Liverpool, Pep Guardiola a fost întrebat despre starea acestuia.
Tehnicianul spaniol spune că starea de sănătate a lui Erling Haaland este din ce în ce mai bună și este de așteptat ca atacantul să revină la meciul contra celor de la Southampton, sâmbătă, pe 8 aprilie.
”Erling este din ce în ce mai bine, s-a simțit mai bine comparativ cu ultimele zile.
Mai sunt cinci zile până la meciul cu Southampton, așa că sperăm că ne poate ajut în continuare așa cum a făcut-o până acum”, a declarat Pep Guardiola, citat de goal.com.
- 170 de milioane de euro este cota de piață a lui Erling Haaland, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- Norvegianul este golgheterul acestui sezon de Premier League cu 28 de goluri marcate.
Erling Haaland, mega-contract cu un sponsor tehnic
Atacantul norvegian nu a avut un sponsor tehnic în ultimul an și trei luni, de când a expirat contractul cu un gigant american, iar în acest interval toți marii producători s-au ”luptat” pentru a-i obține semnătura.
În cele din urmă, Erling Haaland a decis să semneze tot cu vechiul sponsor tehnic, compania americană Nike.
Noul contract este, evident, superior fostului, iar Erling Haaland va încasa în fiecare an câte 22 de milioane de euro de la producătorul de echipament sportiv, scrie Mundo Deportivo.
Erling Haaland are încasări similare și de la echipa de club, Manchester City. Norvegianul are un salariu anual de 21.9 milioane de euro și este pe locul doi într-un top al celor mai bine plătiți fotbaliști din Premier League, după coechipierul Kevin De Bruyne, plătit cu 23.3 milioane de euro pe an.
Etichete: guardiola , machester city , haaland , haaland accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...