Video Pep Guardiola este în formă înainte de finala Cupei Ligii Angliei! Cum a răspuns la întrebarea despre coronavirus
29.02.2020, 09:03Pep Guardiola a câştigat duelul cu Zinedine Zidane din UEFA Champions League, dar nu mai are nicio şansă în faţa lui Jurgen Klopp în campionatul englez. Managerul lui Manchester City nu scapă însă niciodată ocazia de a-l tachina pe germanul de la Liverpool.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Totul a pornit de la o întrebare despre epidemia cu coronavirus care a început să îngrijoreze lumea fotbalului, iar cluburile au decis să ia multe măsuri de prevenţie, precum Bayern Munchen şi Newcastle, care, de exemplu, i-au sfătuit pe jucători să evite strângerile de mână cu alte persoane.
Întrebat dacă va adopta măsuri similare la Manchester City, Guardiola a răspuns simplu:
"Nu, noi ne vom da mâna. Ne vom îmbrăţişa chiar. Îmi place la nebunie să îmbrăţişez pe alţii, deşi nu mă compar cu Jurgen Klopp. El este un maestru, dar încerc şi eu," a fost răspunsul amuzant al tehnicianului spaniol.
Manchester City - Aston Villa, finala Cupei Ligii Angliei, duminică, ora 18.30, Digi Sport 2
Manchester City are şansa să cucerească primul trofeu în acest sezon - duminică va juca finala Cupei Ligii Angliei cu Aston Villa. Trupa lui Pep Guardiola este deţinătoarea trofeului şi o specialistă a competiţiei pe care a câştigat-o de 4 ori în ultimii 5 ani. Va încerca acum să ridice trofeul pentru a treia oară la rând.
"Cred că va fi un nou meci memorabil pentru fanii lui Manchester City. Eu am cucerit ultimele două trofee, timp în care am jucat în 11 competiţii şi am câştigat 8! Nu am cuvinte ca să-mi exprim recunoştinţa faţă de jucătorii mei, este extraordinar de greu să te menţii la un asemenea nivel," a declarat Pep Guardiola.
Etichete: pep guardiola , finala cupei ligii angliei , manchester city aston villa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...