Pep Guardiola a confirmat că Manchester City îl vrea pe Harry Kane! De ce nu pot fi demarate negocierile
articol scris de Digi Sport06.08.2021, 17:15
Manchester City a doborât recordul pentru cel mai scump transfer din istoria Premier League prin aducerea lui Jack Grealish, dar nu se oprește aici.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În cadrul unei conferința de presă, Pep Guardiola a confirmat că-l dorește la Manchester City și pe Harry Kane, atacantul lui Tottenham, însă deocamdată negocierile nu au putut fi demarate, pentru că cei din conducerea clubului britanic se împotrivesc să vândă.
Pep Guardiola a confirmat că Harry Kane e pe lista lui Manchester City
”Noi suntem interesați de Harry Kane, dar dacă Tottenham nu vrea să negocieze, nu mai pot fi de spus multe lucruri. Dacă sunt dispuși să negocieze, vom încerca să-l aducem, asta este tot.
El este jucătorul lui Tottenham, repet, dacă nu sunt dispuși la negocieri cei de la Tottenham, atunci e totul încheiat. Dacă vor să negocieze, Manchester City va încerca să-l transfere. Însă totul depinde de Tottenham”, a declarat Pep Guardiola, potrivit BBC.
Harry Kane și-a manifestat interesul de a pleca de la Tottenham în această vară, însă șefii clubului londonez încearcă să-i blocheze transfer. Pentru a le ”forța mâna” conducătorilor, atacantul englez a decis să nu se prezinte la primele antrenamente din această vară.
Harry Kane ar doborî recordul lui Jack Grealish
Dacă, în cele din urmă, Tottenham se va răzgândi și va fi dispusă să asculte oferte pentru Harry Kane, transferul ar doborî recordul stabilit joi de Jack Grealish, adus de la Manchester City pentru 117.5 milioane de euro, clauza de reziliere a contractului cu Aston Villa.
Harry Kane i-ar costa pe cei de la Manchester City aproape 180 de milioane de euro.
Etichete: manchester city , tottenham , pep guardiola , harry kane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...