Pellegrini admite că ar putea fi demis de la Man. City şi dacă va câştiga titlul
06.01.2016, 16:05Câştigarea titlului în Premier League ar putea să nu fie suficientă pentru ca Manuel Pellegrini să-şi păstreze postul de antrenor la Manchester City. Tehnicianul chilian s-a resemnat cu acest gând şi cu posibilitatea de a fi înlocuit de Pep Guardiola, care şi-a anunţat deja plecarea de la Bayern Munchen, la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu cred că poziţia mea în viitor are legătură cu trofeele. Pentru mine, ca manager, este important să câştig titlul. Asta este treaba mea.
Acesta este felul meu de a gândi. Dacă aş avea de ales dintre a-mi prelungi contractul aici pentru alţi cinci ani şi să nu câştig titlul sau să câştig titlul şi să fiu demis, prefer cea de-a doua variantă", a declarat antrenorul de 62 de ani, potrivit Eurosport.
Mai mult decât atât, Pellegrini spune că înţelege decizia unui proprietar de club de a schimba antrenorul chiar şi după un titlu câştigat.
"Cred că dacă eşti proprietarul unui club, trebuie să ai această opţiune de a înlocui managerul indiferent dacă reuşeşte sau nu să câştige titlul. Este vorba despre încrederea pe care o ai în felul în care lucrezi. Asta este mai important pentru proprietari decât dacă iei sau nu titlul", a explicat sud-americanul.
După 20 de etape, Manchester City este pe locul 3 în PL, cu 39 de puncte, la trei lungimi de liderul Arsenal, iar în această seară, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, va disputa meciul tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei, cu Everton, în deplasare.
De asemenea, "cetăţenii" sunt calificaţi în optimile de finală ale Ligii Campionilor, unde o vor întâlni pe Dinamo Kiev, iar sâmbătă vor juca în Cupa Angliei, împotriva lui Norwich.
Pellegrini crede că sunt şanse mici ca echipa sa să câştige toate trofeele puse în joc în acest sezon, din cauza programului prea încărcat.
"Sunt prea multe meciuri. Eu vreau să joc în toate competiţiile, dar sunt îngrijorat de Cupa Angliei. Cred că dacă joci în semifinalele sau în finala Cupei Angliei şi în semifinalele Ligii Campionilor, atunci nu-ţi mai rămâne timp pentru unele dintre partidele din Premier League.
Nu mai ai liber la mijloc de săptămână. Nu mai ai timp să rearanjezi meciurile, pentru că nu va mai exista nicio dată liberă la mijloc de săptămână pentru a termina Premier League", a precizat fostul antrenor de la Villarreal, Real Madrid şi Malaga.
Etichete: manchester city , premier league , mauricio pellegrini , pep guardiola
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...