Pantilimon: "Uneori, nu le-am dat fanilor ce aşteptau. Înţeleg ce simt"
29.01.2015, 13:15Portarul lui Sunderland, Costel Pantilimon, a declarat că îi înţelege pe suporterii care sunt nemulţumiţi de rezultate, dar este sigur că fanii vor susţine echipa în continuare şi a precizat că speră într-o victorie la meciul de sâmbătă, cu Burnley.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sunderland a obţinut în actuala ediţie a campionatului Angliei o singură victorie în meciurile de pe teren propriu, parcursul echipei provocând nemulţumirea suporterilor. Fanii vor fi prezenţi totuşi în număr mare la partida de sâmbătă cu Burnley, din etapa a XXIII-a, fiind vândute deja peste 44.000 de bilete.
"Este un meci important. Nu doar acesta cu Burnley, ci şi celelalte meciuri. Însă este adevărat că avem nevoie de victorie. Sperăm să le facem fanilor ziua frumoasă cu o victorie şi să jucăm bine pentru a căpăta încredere. Înţeleg ce simt fanii, pentru că ştiu că ne susţin tot timpul. Sunt alături de noi acasă şi în deplasare, iar uneori nu le-am dat ce aşteptau. Dar sunt sigur că ne vor susţine în continuare, pentru că avem nevoie de ei şi pentru că doar cu ei alături putem obţine rezultate bune", a spus Pantilimon.
Costel Pantilimon se aşteaptă ca meciul cu Burnley să fie dificil. "Ştim totul despre adversarii noştri şi îi respectăm, dar trebuie să ne facem jocul şi să câştigăm. Nu ştim ce se va întâmpla, dar bineînţeles că vrem să începem bine. Burnley este o echipă bună şi ne aşteptăm să avem în faţă o adversară puternică", a adăugat românul.
Înaintea etapei a XXIII-a, Sunderland se află pe locul 16 în clasamentul campionatului englez, cu 20 de puncte.
Etichete: premier league , sunderland , costel pantilimon , fani sunderland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...