Pantilimon dezvăluie motivul plecării de la Sunderland. E anunțat titular în Cupă
30.01.2016, 13:50Costel Pantilimon s-a transferat, în această iarnă, de la Sunderland la Watford și spune că mutarea a fost surprinzătoare chiar și pentru el.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Portarul în vârstă de 28 de ani a spus că plecarea lui de la Sunderland a venit după o discuție cu antrenorul Sam Allardyce, care a luat decizia de a nu se mai baza pe el.
"Nu vreau să vorbesc (n.r. despre plecarea de la Sunderland) prea mult, pentru că aș spune lucruri pe care probabil nu trebuie să le spun", afirmă internaționalul român, care e conștient că la Watford nu va avea o misiune ușoară. Acum, titular este brazilianul Heurelho Gomes (35 de ani pe 15 februarie).
Pantilimon va debuta oficial sâmbătă. Este anunțat titular la meciul de Cupa Angliei cu Nottingham Forest, programat de la ora 17:00.
"Este o situație ciudată! Nu prea înțeleg ce s-a întâmplat în ultimele 3 săptămâni. Am avut o discuție cu managerul (n.r. Sam Allardyce) și nu am simțit că ceea ce mi-a spus reflectă realitatea. E decizia lui, totuși. Cred că m-am descurcat bine acolo și încă am o relație bună cu oamenii din club și foștii colegi. Dar am ales să vin la Watford și cred că e cea mai bună alegere pentru viitorul meu. Nu vreau să vorbesc (n.r. despre plecarea de la Sunderland) prea mult, pentru că aș spune lucruri pe care probabil nu trebuie să le spun. Prefer să las lucrurile așa", a spus Costel Pantilimon, potrivit britanicilor de la Watford Observer.
"Nu-mi va fi ușor aici, pentru că el (n.r. Heurelho Gomes) a făcut treabă bună. Oamenii de la Watford îl respectă, dar eu am venit pentru a ajuta echipa și pentru a-mi câștiga locul în primul 11. Sunt optimist și îmi aștept șansa pentru a arăta ce pot. Am arătat înainte de ce sunt capabil și sper să o fac și la Watford", a adăugat goalkeeper-ul.
20 de meciuri are Costel Pantilimon în echipa națională a României, pentru care a debutat în 2008.
Etichete: pantilimon watford , pantilimon titular , transfer pantilimon , pantilimon sunderland , pantilimon transfer , pantilimon sam allardyce , pantilimon allardyce sunderland , pantilimon sunderland watford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...