Okore a refuzat Chelsea pentru a merge la Aston Villa! Atuul în fața lui Mourinho
15.06.2013, 17:48Venirea lui Jose Mourinho la Chelsea nu înseamnă că "albaștrii" au devenit un vis pentru orice fotbalist. Jores Okore, proaspăt transferat în Premier League, a refuzat gruparea de pe Stamford Bridge pentru a merge la Aston Villa, formație care a terminat pe locul al 15-lea în sezonul precedent.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Fundașul în vârstă de 20 de ani, venit de la Nordsjælland, i-a costat pe cei de la Aston Villa circa 4,5 milioane de euro, spune că londonezii l-au ofertat primii, însă nu a vrut să li se alăture. Ar fi jucat în UEFA Champions League, la echipa care a cucerit trofeul acum un an și care e proaspăta câștigătoare a UEFA Europa Leaguea.
Apoi, propunerea de pe Villa Park l-a făcut să meargă în Premier League, argumentul care l-a convins fiind managerul Paul Lambert.
"Simt că am luat decizia corectă, refuzând Chelsea. Am o intuiție bună cu privire la Lambert și la planurile lui. Știe ce pot face. Speră că pot fi eu însumi și că pot juca ceea ce vreau să joc. Crede că mă pot dezvolta ca fotbalist și de aceea a fost atât de ușor să spun da", a spus Okore, potrivit site-ului sporten.dk.
În sezonul precedent, danezul de origine ivoriană a jucat 29 de meciuri în prima ligă daneză, reușind să și marcheze patru goluri. Are și cinci apariții în UEFA Champions League, acolo unde Nordsjælland a făcut parte din Grupa E, alături de Juventus Torino, Șahtior Donețk și Chelsea Londra.
Etichete: chelsea , jose mourinho , mourinho , chelsea londra , paul lambert , aston villa , stamford bridge , nordsjaelland , lambert , jores okore , okore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...