OFICIAL | Wolverhampton a perfectat cel mai scump transfer din istorie! Suma imensă plătită pentru un puști de 18 ani
articol scris de Digi Sport06.09.2020, 13:58
Wolverhampton, sfertfinalista ediției precedente de UEFA Europa League, a făcut cel mai mare transfer din istoria clubului. Englezii i-au plătit 40 de milioane de euro lui FC Porto în schimbul atacantul de 18 ani, Fabio Silva.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ocupanta locului șapte în Premier League sezonul trecut și-a mărit colonia de portughezi din lot. Sub conducerea lui Nuno Espirito Santo se aflau nouă fotbaliști lusitani până la mutarea lui Fabio Silva pe Molineaux. Wolves a făcut un efort financiar considerabil și a stabilit un nou record în materie de transferuri: 40 de milioane de euro pentru atacantul de 18 ani al lui FC Porto.
Silva a debutat la prima echipă a renumitului club din Portugalia în august 2019, devenind cel mai tânăr jucător care evoluează în tricoul lui Porto, într-un meci din prima ligă portugheză. O lună mai târziu, Fabio Silva a bătut și recordul de precocitate a unui jucător de la FC Porto în cupele europene.
Fabio Silva, cel mai scump transfer din istoria lui Wolverhampton
Fabio Silva, puștiul de 18 ani transferat de la FC Porto, conduce topul celor mai scumpe achiziții din istoria lui Wolves. Pe poziția a doua în acest clasament este Raul Jimenez, cu o sumă de transfer de 38 de milioane de euro, urmat de Patrick Cutrone, adus de la AC Milan în schimbul a 22 de milioane de euro. Lupii au mai plătit peste 20 de milioane de euro și pentru fundașul stânga Jonny Otto și extrema Adama Traore.
Silva a evoluat pentru reprezentativele U15, U16, U17 și U19 ale Portugaliei pentru care a marcat 17 goluri.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Fabio Silva, potrivit Transfermarkt
- 3 goluri și 2 pase decisive a reușit atacantul de 18 ani în cele 21 de partide jucate în tricoul lui FC Porto
Etichete: fc porto , wolverhampton , fabio silva , transfer record wolves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...