OFICIAL | Ibrahima Konate, primul transfer al verii la Liverpool! Suma achitată lui RB Leipzig
articol scris de Digi Sport28.05.2021, 15:44
Liverpool a oficializat primul transfer al verii, stoperul francez Ibrahima Konate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fundașul central de 22 de ani a fost transferat de Liverpool de la RB Leipzig, în schimbul a 40.000.000 de euro, sumă care reprezenta clauza de reziliere a angajamentului dintre Ibrahima Konate și clubul german.
Ibrahima Konate, transferat de Liverpool
”Suntem încântați să anunțăm că am ajuns la un acord pentru transferul lui Ibrahima Konate de la RB Leipzig”, a anunțat clubul Liverpool pe căile oficiale de comunicare.
Jurgen Klopp a reacționat la scurt timp de la oficializarea mutării, prezentând calitățile care l-au convins să-l aducă pe Ibrahima Konate la Liverpool.
”Am transferat un jucător care va aduce plus valoarea echipei. Atributele sale fizice sunt impresionantă, este rapid, este foarte puternic și dominant în jocul aerian”, a transmis Jurgen Klopp.
Ibrahima Konate a început fotbalul la Paris FC, a continuat junioratul la Sochaux, formație pentru care a jucat și la prima echipă, iar din 2017 a trecut la RB Leipzig.
În sezonul recent finalizat, încheiat de formația lui Julian Nagelsmann, care va merge la Bayern, pe locul doi, la 13 puncte în spatele campioanei din Munchen, Ibrahima Konate a bifat 21 de apariții pentru Leipzig, reușind și un gol.
Ibrahima Konate este al doilea fundaș central care pleacă de la RB Leipzig în această vară, după Dayot Upamecano, acontat deja de Bayern Munchen.
Etichete: jurgen klopp , transferuri liverpool , rb leipzig , ibrahima konate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...