Ofertă surpriză pentru Petrescu. Poate reveni la prima echipă pentru care a jucat în Anglia
31.05.2015, 11:38Fără angajament de cinci luni, de când s-a despărțit de Al Arabi, din Qatar, Dan Petrescu are o nouă şansă de a-şi îndeplini marele vis - să antreneze în Anglia. Destinaţia ar putea fi Sheffield Wednesday, prima echipă din această ţară la care a evoluat fostul fundaş dreapta al naţionalei.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Presa din Anglia scrie că oficialii grupării care s-a clasat pe locul 13 în ultimul sezon din Championship, liga a doua engleză, sunt interesaţi de Dan Petrescu. Acesta ar urma să-l înlocuiască pe Stuart Gray, aflat în funcţie din noiembrie 2013.
Totuşi, negocierile nu se anunţă deloc uşoare, tehnicianul român solicitând mai mulţi bani decât este dispus să plătească clubul, susţin jurnaliştii englezi. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere, actualul manager şi-ar putea păstra postul.
Antrenorul care a fost campion al României cu Unirea Urziceni îşi permite să trateze de pe o poziţie de forţă, având oferte din mai multe ţări.
"Acum se termină campionatele peste tot și e normal ca toți să aștepte finalul. Cei care caută antrenori, evident. Am contacte din cinci țări diferite, oferte există", a spus Petrescu la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.
Printre celelalte patru țări din care mai are oferte tehnicianul român se numără și Rusia, unde este dorit de Kuban Krasnodar și Anzhi Makhachkala. Pe prima a mai pregătit-o în perioada 2009-2012. Anzhi a retrogradat și momentan evoluează în liga secundă din Rusia.
În cazul în care mutarea la Sheffield se va concretiza, Dan Petrescu va pregăti şi un jucător român. Este vorba despre Sergiu Buş, care a marcat un gol în cele şapte apariţii pentru Wednesday în stagiunea care tocmai s-a încheiat.
Dan Petrescu a evoluat la Sheffield Wednesday un singur sezon, 1994/95, înainte de a se transfera la Chelsea. În perioada petrecută pe Hillsborough, a jucat 33 de meciuri şi a marcat 3 goluri.
Etichete: dan petrescu , sheffield wednesday
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...