Ofertă ameţitoare pentru Rooney! Chinezii i-au pregătit un contract de 75 de milioane de euro
13.12.2015, 12:22Wayne Rooney ar putea să o părăsească la finalul acestui sezon pe Manchester United. Starul englez e dorit de Sven Goran Eriksson, fostul selecţioner al Angliei, în China.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sub contract cu "diavolii" până în 2019, Rooney este momit cu un salariu ameţitor de Shanghai SIPG, echipă cu un buget impresionant. Asiaticii au terminat pe doi ultima ediţie de campionat, iar patronii nu vor să mai aibă emoţii în sezoanele viitoare, când vor să construiască o formaţie care să câştige inclusiv Liga Campionilor Asiei.
Sven Goran Eriksson reprezintă garanţia succesului, însă Shanghai SIPG vrea să îi pună la dispoziţie acestuia şi un lot stelar. Deja l-au transferat pe Asamoah Gyan, însă marea lovitură ar putea fi reprezentată de aducerea lui Rooney. Potrivit Daily Mail, atacantului englez de 30 de ani i se oferă 75 de milioane de euro pentru următorii trei ani, United urmând a primi la rândul ei o sumă impresionantă.
Pe Old Trafford se anunţă transferuri spectaculoase în ofensivă pentru stagiunea viitoare, iar Rooney, în ciuda faptului că are o disponibilitate de efort enormă şi că reprezintă în acest moment "inima" echipei, ar putea să fie cedat. Cifrele lui în acest sezon au scăzut dramatic - şi ca urmare a schimbării locului în teren -, iar board-ul britanicilor visează la câţiva dintre cei mai în formă golgheteri ai Europei.
11 ani a petrecut deja Rooney pe Old Trafford, perioadă în care a marcat de 172 de ori în 352 de partide. În actuala stagiune vârful a punctat de doar 2 ori, cel mai slab start de sezon de când s-a transferat de la Everton
INTRĂ AICI ŞI ALEGE CEL MAI BUN JUCĂTOR DIN LUME ÎN 2015
Etichete: rooney , rooney united , rooney china , oferta rooney united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...