O legendă a lui United critică dur jocul echipei: "Toată lumea e plictisită"
10.01.2016, 12:34Manchester United a fost la un pas de un nou rezultat ruşinos în acest sezon: Wayne Rooney i-a calificat pe "diavoli" în turul 4 al Cupei Angliei, după un penalty transformat în prelungirile partidei de pe Old Trafford, cu Sheffield United (1-0). Jocul echipei a fost din nou unul slab şi Paul Scholes nu a ezitat să îl critice.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Jucătorii sunt plictisiţi, fanii sunt plictisiţi, toată lumea e plictisită. Dacă te uiţi pe bancă, şi Van Gaal pare plictisit. Nu cred că îi place nici lui jocul echipei.
Am încercat să apăr această echipă în ultima perioadă, dar îmi este din ce în ce mai greu să fac asta. Când ajungi pe Old Trafford nu vezi decât un fotbal negativ. Nu am cerut niciodată demiterea unui antrenor, dar stilul lui nu se potriveşte la Manchester United", a comentat fostul internaţional englez, după partidă.
Manchester United este pe locul 5 în Premier League, la nouă puncte de liderul Arsenal. Echipa lui Van Gaal nu a obţinut decât două victorii în ultimele 11 meciuri disputate în toate competiţiile. Mai mult, United a fost eliminată din grupele Champions League şi va juca în şaisprezecimile Europa League contra lui Midtjylland.
Etichete: manchester united , paul scholes , van gaal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...