”Nu o să-ți răspund”. Ce întrebare l-a enervat pe Pep Guardiola la conferința de presă
articol scris de Digi Sport10.12.2021, 21:33
Mino Raiola, agentul lui Erling Haaland, a anunțat că există doar patru echipe care-l pot transfera pe norvegian: Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen și Manchester City.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În acest context, un jurnalist l-a întrebat pe Pep Guardiola dacă Erling Haaland este o țintă pentru Manchester City în perioada de mercato din vară, dar spaniolul nici nu a vrut să răspundă.
Pep Guardiola, enervat la conferința de presă
Vizibil deranjat, Pep Guardiola i-a cerut jurnalistului să-i adreseze o altă întrebare și i-a transmis că nu-i va răspunde.
”Nu o să-ți răspund. Următoarea întrebare, nu mă întrebați nimic despre asta, pentru că n-o să vă răspund”, a spus Pep Guardiola.
Un posibil interes al lui Manchester City pentru Erling Haaland ar fi firesc, nu atât datorită calităților atacantului, demonstrate la Borussia Dortmund, ci și ca urmare a situației din lotul britanicilor.
Manchester City și-a pierdut în vară principalul om de gol, Sergio Aguero, căruia nu i-a adus niciun înlocuit, pentru că principala țintă din ultimul mercato, Harry Kane, a fost declarat netransferabil de Tottenham.
Mino Raiola crede că Erling Haaland va pleca în vară de la Borussia Dortmund
În momentul în care a anunțat cluburilor care l-ar putea transfera pe Erling Haaland, Mino Raiola a transmis și că mutarea se poate face în vara anului viitor.
”Erling Haaland o să facă pasul următor. Real Madrid, Bayern Munchen, Barcelona și Manchester City, acestea sunt cluburile unde poate ajunge. Când? Poate vara care vine, poate peste doi ani. Dar e o șansă bună fie vara care vine”, a declarat Mino Raiola.
Etichete: pep guardiola , mino raiola , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...