Galerie Foto Noul stadion al lui Chelsea, în pericol. S-a ajuns în instanță
12.01.2018, 13:03Stadionul ultramodern al lui Chelsea ar putea rămâne doar un vis. Deși primăria a aprobat demolarea actualei arene Stamford Bridge și construirea alteia, echipa lui Abramovich întâmpină probleme cu vecinii. Una dintre familiile care locuiesc de 50 de ani aproape de stadion a făcut o plângere în care susține că noua arenă le-ar lua "dreptul la lumina naturală".
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Cu toate că Abramovich le-a propus niște sume consistente de bani drept despăgubiri, aceștia nici nu au vrut să audă. Conform proiectului, noua arenă ar urma să aibă o capacitate de peste 60.000 de locuri, față de cele 41.631 ale actualului Stamford Bridge.
VEZI MAI JOS PROIECTUL NOII ARENE
Galerie Foto
Pe lângă faptul că uriașa construcție ar face umbră proprietăților învecinate, zgomotul va trebui și el suportat timp de cinci-șase ani, atât cât se estimează că vor dura lucrările. Primarul Londrei, Sadiq Khan, a eliberat autorizația de construcție încă din martie 2017, iar noul stadion ar urma să fie cel mai scump din lume, cu un preț care va sări de 1,2 miliarde de euro.
Abramovic nici nu se gândește să schimbe proiectul și va trebui astfel să aștepte hotărârea pe care o va lua consiliul primăriei, care a fost convocat special pentru acest caz. Dacă lucrurile nu merg așa cum își dorește, patrolul lui Chelsea e gata să apeleze și la instanțele supreme.
Actuala arenă a fost construită, pe această locație, în 1876, iar de atunci a trecut prin mai multe modernizări.
În acest moment, Chelsea se află pe locul al treilea în Premier League, la 16 puncte de liderul Manchester City.
Etichete: chelsea , chelsea stadion , chelsea amramovic , chelsea instanta , stadion instanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...