Newcastle, cea mai bogată echipă din lume, a dat o nouă lovitură: "E cel mai scump transfer din istorie"
articol scris de Digi Sport24.08.2022, 17:36
Newcastle a făcut al patrulea transfer din această vară, însă unul de răsunet. Aleksander Isak, de la Real Sociedad, a semnat cu "coțofenele", pentru 70 de milioane de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Newcastle, cea mai bogată echipă din lume, a dat o nouă lovitură: "E cel mai scump transfer din istorie"
Suma este "cea mai mare pe care Real Sociedad a încasat-o în istorie", de pe urma unui transfer, așa cum anunță publicația El Diario Vasco.
Cifra poate crește până la 75 de milioane, dacă se îndeplinesc anumite condiții și bonusuri din contract. În plus, Real Sociedad și-a păstrat 10 procente dintr-un eventual transfer ulterior al jucătorului.
Suedezul are 22 de ani, este atacant, iar cota sa de piață este de 30 de milioane de euro, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Newcastle a devenit cea mai bogată echipă din lume în octombrie 2021, după ce a fost preluată de un fond de investiții din Arabia Saudită, condus de Mohammed Bin Salman. Averea acestuia este estimată la peste 250 de miliarde de euro, de 10 ori mai mult față de patronul lui Manchester City, Sheikh Mansour.
Aleksander Isak, cel mai scump jucător vândut vreodată de Real Sociedad
Oferta englezilor a fost una de nerefuzat pentru basci, care caută acum să aducă un înlocuitor, pentru că singurul atacant disponibil din lot este Jon Karrikaburu, după ce Carlos Fernández s-a accidentat.
Isak a ajuns la Real Sociedad în iulie 2019, pentru 10 milioane de euro și mai avea contract cu bascii până în iunie 2026.
În 132 de meciuri oficiale, Isak a marcat 44 de goluri și a dat 8 pase decisive pentru Sociedad.
Etichete: newcastle , real sociedad , alexander isak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...