Mourinho a alcătuit lista neagră. Manchester United ar putea vinde 13 jucători
06.06.2016, 14:41De la plecarea lui Sir Alex Ferguson, formația de pe Olf Trafford a intrat într-un con de umbră, însă fanii "diavolilor" sunt convinși că odată cu instalarea lui Jose Mourinho lucrurile vor lua o cu totul altă turnură. Portughezul are un buget de transferuri de peste 200 de milioane de euro, dar până să investească în achiziționarea de jucători, "The Special One" vrea să înceapă cât mai repede curățenia. Presa engleză anunță că 13 fotbaliști din lotul actual ar putea părăsi echipa.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mourinho vrea să schimbe din temelii echipa lui Manchester United în această vară. Ca portughezul să poată să-și aducă jucătorii cu care vrea să readucă trupa de pe Old Trafford în elita Europei, clubul din Manchester se va despărți de mai mulți jucători.
Conform celor de la goal.com, Juan Mata, Ander Herrera și Memphis Depay sunt ca și plecați de la Manchester. Lor li se pot adăuga Bastian Schweinsteiger, Marouane Fellaini, Ashley Young, Michael Carrick, Marcos Rojo și Sergio Romero, dar doar dacă afacerile vor fi convenabile și pentru United. Lista este completată de Luke Shaw, Antonio Valencia și Matteo Darmian. Shaw are însă șanse mai mari să fie împrumutat. Ultimul pe lista plecărilor ar putea fi De Gea, jucător de care Mourinho nu vrea să se despartă, dar care ar putea fi cumpărat de către Real Madrid.
Sursa precizată mai sus anunță însă că United va renunța la jucătorii din lista lui Mourinho și în funcție de felul în care vor evolua negocierile pentru fotbaliștii pe care lusitanul vrea să-i aducă la Manchester. Primul jucător care ar putea semna cu Manchester United în zilele următoare ar putea fi suedezul Zlatan Ibrahimovic.
Etichete: jose mourinho , manchester united , transferuri manchester united , mourinho plecari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...