Motivul pentru care Wenger l-a vândut la United: Van Persie voia să decidă transferurile la Arsenal
02.11.2012, 10:53Începutul sfârșitului carierei lui Robin van Persie la Arsenal a venit la o întâlnire în casa lui Arsene Wenger din exclusivistul cartier londonez Totteridge, la trei zile după dramaticul final al ultimului sezon din Premier League. Olandezul era pregătit vorbească despre viitorul său, după ce amânase discuțiile privind un nou contract până după ultimul fluier din campionat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Discuțiile dintre manager și jucător au avut loc pe 16 mai, la aproape 72 de ore după ce Arsenal termina pe trei în campionat și își asigura un loc de Champions League pentru acest sezon. Van Persie și agentul său, Kees Vos, un vechi prieten de familei, s-au întâlnit cu Wenger și cu directorule xecutiv al lui Arsenal, Ivan Gazidis. Wenger tocmai suferise o intervenție chirurgicală la un ochi și se recupera acasă, de aceea întâlnirea a avut loc în locuința sa.
Discuțiile nu s-au purtat însă pe seama contractului pe care clubul îl putea oferi lui Van Persie, sau a cererilor sale privind viitoare înțelegere. Olandezul, golgheter al campionatului și declarat cel mai bun jucător al sezonului de către jucători, suporteri și ziariști, voia doar să știe în ce direcție se îndreaptă Arsenal.
Wenger i-a explicat că Lukas Podolski, un transfer anunțat încă din aprilie, va aduce mai multă forță pe partea stângă și de asemenea că sunt discuții pentru alte transferuri. Van Persie n-a fost fericit cu ceea ce a auzit. Așa că a spus ceea ce avea în minte.
Sursa goal.com care a dezvăluit această întâlnire spune că discuțiile au fost încinse: "Van Persie i-a spus lui Wenger ce jucători să aducă și pe cine ar trebui să numească antrenor secund. Voia un antrenor din afara clubului ca să-l înlocuiască pe Pat Rice și nu dorea să fie promovat Steve Bould, pentru că simțea că în actualul staf sunt doar yesmeni, care țin de scaunul lor."
“Van Persie l-a înfruntat pe Wenger și nimeni nu prea face asta. Totul s-a transformat într-o luptă”, a mai spus sursa citată. Pur și simplu relația unuia dintre cei mai respectați manageri ai generației sale cu unul dintre cei mai de temut atacanți din Europa s-a rupt.
Van Persie a plecat la Euro 2012 cu viitorul incert, în vreme ce Wenger a început să caute nu unul, ci doi înlocuitori stelari pentru olandez. Iar jucătorul a pus practic punct relației pe 4 iulie, când într-un interviu a spus că-și dorește să plece, deoarece nu e de acord cu Wenger și conducerea clubului "în multe aspecte legate de felul în care Arsenal poate merge înainte."
Wenger a decis atunci că Van Persie a greșit deja de două ori grav și a stricat definitiv relația dintre ei. Așa că a decis să-l vândă. Pentru un club englez, prețul era 31 de milioane de euro, pentru unul din afara Angliei, 12 milioane, în încercarea de nu-l ceda unei echipe din Premier League. Dar atacantul n-a vrut să plece la Juventus, care venise cu banii și i-a obligat pe cei de la Arsenal să negocieze cu United, care, în cele din urmă, a plătit 27 de milioane de euro pentru atacantul în vârstă de 29 de ani.
Etichete: premier league , fotbal , manchester united , arsene wenger , van persie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...