Monaco îi dă 15 milioane € pe an, dar Wenger vrea să rămână „tunar”
26.04.2014, 14:21Nemulțumită cu locul 2 obținut de Claudio Ranieri, AS Monaco vrea o schimbare pe banca tehnică, pentru a ataca titlul în sezonul viitor al Ligue 1 și pentru un parcurs cât mai lung în Champions League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pentru asta, trupa rusului Rybolovlev este dispusă să plătească oricât. Potrivit presei engleze, monegascii i-au făcut o ofertă amețitoare lui Arsene Wenger să revină la Monaco, după 20 de ani de la plecarea din Principat. Actualul tehnician al ”tunarilor” a pregătit-o pe formația monegască între 1987 și 1994.
Pentru asta, Monaco este gata să-i plătească 27 de milioane de euro brut anual tehnicianului francez, din care, după taxe, Wenger ar rămâne cu 15 milioane de euro în mână.
Chiar și așa, însă, se pare că monegascii bat la porți închise. Wenger s-a decis deja ce va face de la anul și a mărturisit-o într-un interviu acordat unei televiziuni franceze. „Am spus-o de nenumărate ori: mi-am dat cuvântul acestui club și vreau să continui aici. Asta înseamnă că-mi voi prelungi contractul cu Arsenal și rămân”, a declarat Arsene Wenger.
În ultimii nouă ani, Arsenal nu a mai câștigat niciun trofeu cu Wenger pe bancă, dar se pare că șefii „tunarilor” nu și-au pierdut de tot răbdarea cu francezul.
Etichete: ligue 1 , arsene wenger , as monaco , arsenal londra , 15 milioane de euro pe an
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...