Mohammed bin Salman, pus la zid după ce a cumpărat Newcastle United: "Un dictator. A distrus comunități"
articol scris de Digi Sport08.10.2021, 12:48
Newcastle United a fost cumpărată joi de către prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (36 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De la clubul englez se așteaptă să devină o forță europeană în doar câțiva ani, întrucât averea noului patron este estimată la 250 de miliarde de euro, sumă la care șefii celor mai puternice cluburi din lume doar visează.
Totuși, preluarea "coțofenelor" de către Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită a atras un val uriaș de critici, atât în Anglia, cât și în afara țării. Mohammed bin Salman este un personaj foarte controversat, mai ales după ce Statele Unite ale Americii l-au găsit vinovat pentru moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, din 2018.
Galerie Foto
Preluarea lui Newcastle United de către Mohammed bin Salman, criticată de mai multe voci
De asemenea, Arabia Saudită este privită negativ la nivel mondial, întrucât nu ar respecta mai multe drepturi ale omului. Potrivit cotidianului The Guardian, unii lideri ai grupurilor care militează pentru respectarea acestora deja au lansat câteva declarații dure despre noul patron al lui Newcastle United.
"Newcastle și-a vândut numele și reputația unui guvern brutal, cu un lider la fel de brutal. Ar putea la fel de bine să pună fața lui bin Salman pe emblema clubului. Acum e mai clar decât niciodată că fotbalul englez s-ar vinde oricui, indiferent de cât de urâte sunt păcatele lor, cât timp oferă suficient de mulți bani. Nu cred că oamenii înțeleg cu adevărat influența coruptă pe care această tranzacție o va avea. Normalizează un dictator care literalmente căsăpește jurnaliști ca și cum nu ar fi nimic", a explicat Sarah Whitson, directorul executiv al Arab World Now, un grup fondat de Khashoggi.
"Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită a finanțat planurile folosite pentru a-l asasina pe Khashoggi. Este vinovat de distrugerea comunităților tribale unde bin Salman vrea să-și construiască orașul de 500 miliarde de dolari. Deci, este o armă financiară directă a brutalității dictatoriale din Arabia Saudită, și este sursa banilor care finanțează acest sistem represiv", a mai adăugat și Sunjeev Beery, directorul executiv al Freedom Forward.
Newcastle United are aceleași ambiții precum Manchester City sau PSG
"Coțofenele" au fost cumpărate de către Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, pentru aproximativ 300 milioane de euro. Acesta are o avere de cel puțin 10 ori mai mare decât cea a patronilor lui Manchester City și PSG, astfel că investițiile vor fi cel puțin la fel de mari.
Acest lucru l-a confirmat și Amanda Staveley, noua directoare a clubului, care a oferit recent un interviu pentru presa britanică. Conform acesteia, Newcastle United își propune să devină la fel de relevantă pe harta fotbalului precum cele două echipe amintite mai sus.
"Sigur că avem aceleași ambiții precum Manchester City și PSG în ceea ce privește trofeele, absolut, dar asta necesită timp. Vrem să câștigăm Premier League în cinci sau zece ani? Da. Această tranzacție va transforma clubul foarte mult. Vrem să vedem trofee. Dar trofeele au nevoie de investiție, timp, răbdare și lucru în echipă", a explicat Staveley.
Întrucât Mohammed bin Salman are o avere estimată la cel puțin 250 de miliarde de euro, Newcastle United a devenit cel mai bogat club de fotbal din lume.
Etichete: arabia saudita , newcastle united , mohammed bin salman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...