News Alert Mikel Arteta s-a înțeles cu Arsenal și pleacă de la Manchester City! Când va debuta pe banca "tunarilor"
18.12.2019, 16:22Mikel Arteta (37 de ani) s-a înțeles cu Arsenal, miercuri, și va semna un contract valabil pe următorii trei ani și jumătate, anunță Sky Sports.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Arteta va pleca de la Manchester City după meciul din această seară, lucru confirmat și de Pep Guardiola în ultima conferință de presă. Manchester City joacă, miercuri, cu Oxford, în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei. Partida se va disputa de la ora 21:45, în direct pe Digi Sport 3.
După demiterea lui Unai Emery, Arsenal a fost condusă de Freddie Ljungberg. După primele 17 etape, Arsenal este pe locul 10 în Premier League, cu 22 de puncte și se află la nu mai puțin de 27 de puncte de liderul Liverpool.
Arteta ar putea debuta în meciul cu Everton, programat sâmbătă, în etapa cu numărul 18 din Premier League
Mikel Arteta, fost jucător la Arsenal
Mikel Arteta a jucat pentru Arsenal timp de cinci sezoane, din 2011 până în 2016. În perioada petrecută la echipa "tunarilor", fostul mijlocaș a adunat 150 de meciuri, în care a marcat 16 goluri și a oferit 11 assist-uri.
În ceea ce privește palmaresul, Arteta a câștigat patru trofee în triocul londonezilor: două FA Cup și două Supercupe ale Angliei.
Ca antrenor, Arteta a intrat în staff-ul lui Manchester City imediat după ce și-a încheiat cariera de fotbalist. Alături de "cetățeni", antrenorul de 37 de ani a cucerit un titlu în Premier League, o Cupă a Ligii și o Supercupă a Angliei.
Etichete: manchester city , premier league , arsenal , arteta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...