Mesajul lui Mourinho pentru Ranieri: "Nimeni nu poate şterge istoria pe care ai scris-o"
24.02.2017, 09:17Antrenorul portughez al echipei Manchester United, Jose Mourinho, i-a transmis un mesaj emoţionant tehnicianului Claudio Ranieri, demis de la Leicester la nouă luni după ce a câştigat campionatul Angliei, în care îi spune italianului că nimeni nu poate şterge istria pe care a scris-o.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Campion al Angliei şi antrenorul anului. Demis. Acesta este noul fotbal, Claudio. Continuă să zâmbeşti, prietene! Nimeni nu poate şterge istoria pe care ai scris-o", i-a transmis Mourinho lui Ranieri, printr-un mesaj postat pe contul de Instagram al portughezului.
Mesajul lui Mourinho este unul surprinzător, ținând cont de "istoria" dintre antrenorul portughez și cel italian. Rivalitatea sportivă dintre cei doi a început încă din perioada în care Mourinho era secundul celui căruia îi va lua locul pe Old Trafford, Louis van Gaal, la Barcelona.
În 1999, Valencia lui Ranieri învingea de două ori Barca în sferturile Cupei Spaniei, 3-2 şi 4-2. La trei zile după returul de pe Mestalla, “liliecii” câştigau şi în campionat pe Camp Nou, cu 4-2.
În 2004, Mourinho l-a înlocuit pe italian pe banca lui Chelsea şi a stabilit un nou record: a devenit antrenorul care devine campion în Premier League la cele mai puţine zile după instalarea la o echipă.
Recordul i-a fost bătut în acest an chiar de Ranieri, care a câştigat incredibil primul titlu din cariera de antrenor cu Leicester City.
În 2010, disputa dintre cei doi s-a mutat în Serie A. Interul lui Jose Mourinho a cucerit titlul chiar în dispută cu Roma lui Claudio Ranieri, pe care a învins-o, cu 1-0, şi în finala Cupei Italiei.
Lusitanul i-a declarat război lui Ranieri încă din 2008, atunci când a declarat despre antrenorul care avea atunci 56 de ani că este "prea bătrân pentru a-şi schimba mentalitatea. La aproape 70 de ani a câştigat o Supercupă şi alte Cupe mici".
Printre Cupele "mici" se numărau şi Cupele Italiei şi Spaniei, care se află şi în CV-ul lui Mourinho. Cu toate astea, Mourinho a fost printre cei care l-au felicitat pe Ranieri pentru titlul cucerit cu Leicester City, primul din istoria de 132 de ani a clubului.
Clubul Leicester City a anunţat, joi seară, că a renunţat la serviciile tehnicianului Claudio Ranieri, cu care a câştigat titlul în sezonul trecut în Premier League.
Ranieri era antrenorul echipei Leicester City din 2015. Cu el la conducerea tehnică, Leicester a fost revelaţia sezonului 2015/2016 în Premier League şi a câştigat titlul. Pentru această performanţă, italianul a fost desemnat de FIFA antrenorul anului 2016.
În actualul sezon, Leicester City ocupă însă, după 25 de etape, locul 17 în clasament, cu doar 21 de puncte, cu unul mai mult faţă de prima echipă de pe loc retrogradabil (18), Hull City.
Șefii campioanei Angliei susțin că au început căutările pentru un nou antrenor, însă nu au de gând să facă niciun comentariu până la finalizarea tratativelor.
Etichete: jose mourinho , claudio ranieri , mourinho ranieri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...