Mauricio Pochettino a răbufnit, după campania de transferuri făcută de Tottenham: "Poate ar trebui să-mi schimbe funcția"
31.07.2019, 13:36Mauricio Pochettino și-a ieșit din fire după ce a fost întrebat de transferuri și despre situația jucătorilor. Antrenorul lui Tottenham a spus, cu frustrare, că el nu controlează plecările și venirile de jucători, cu toate că este manager al clubului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu sunt eu șeful. Nu știu nimic despre situația jucătorilor mei, eu doar îi antrenez și încerc să scot ce e mai bun de la ei. Acest tip de lucruri care se întâmplă sau nu se întâmplă, vânzarea sau cumpărarea de jucători, prelungirea sau nu a contractelor nu sunt în mâinile mele.
Asta e în mâinile clubului și în ale lui Daniel Levy. În acest moment, conduc echipa în cel mai bun mod posibil. Poate că clubul ar trebui să-mi schimbe funcția, pentru că treaba mea acum este să antrenez echipa.
Nu e o întrebare pentru mine, ci pentru club și poate că o să-mi schimbe funcția, După cum v-am spus, nu controlez situațiile individuale. Eu sunt șeful în ceea ce privește strategiile de antrenament, de joc, cele legate de metodologie, de filosofie în zona mea. Dar în altă zonă...astăzi, eu cred că sunt antrenor" , a explicat Pochettino.
"Cred că e important ca jucătorii să știe despre viitorul lor, e important pentru oameni să știe. Așa cum v-am spus, o să fiu fericit cu echipa pe care mi-o va asigura clubul. Și sigur că o să încercăm să dăm tot ce avem mai bun, să încercăm să obținem cele mai bune rezultate. Starea mea e mereu aceeași, echilibrul meu emoțional este mereu similar", a precizat Pochettino.
Mauricio Pochettino a fost dorit de Juventus și Real Madrid
Nu este prima dată când Pochettino nu este mulțumit de campania de transferuri. Anul trecut, londonezii nu au transferat pe nimeni, ceea ce nu se mai întâmplase de 15 ani în istoria clubului. Atunci a fost și momentul în care Pochettino a fost dorit de Real Madrid.
În această vară, Tottenham l-a vândut pe fundașul Kieran Trippier (28 de ani) la Atletico Madrid pentru 24 de milioane de euro și l-a cumpărat pe mijlocașul Tanguy Ndombele (22 de ani) de la Lyon pentru 60 de milioane de euro, plus 10 milioane drept bonusuri. Este cel mai scump transfer din istoria clubului.
La finalul sezonului trecut, Mauricio Pochettino a fost dorit de Juventus, însă argentinianul a ales să-și prelungească acordul cu Tottenham.
Tottenham, sezon 2018-2019 de excepție, cu o finală de Champions League jucată
În sezonul trecut, Tottenham a reușit o performanță incredibilă, calificarea în finala Champions League pentru prima dată în istoria clubului. "Spurs" a eliminat Ajax în semifinale, după un retur dramatic, jucat la Amsterdam, cu un gol marcat în ultimele secunde de Lucas Moura.
În finală, echipa lui Pochettino a trebuit să se recunoască învinsă de Liverpool cu 0-2.
Mauricio Pochettino (47 de ani) antrenează Tottenham din vara anului 2014.
Etichete: tottenham , mauricio pochettino , transferuri tottenham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...