Manchester United s-a săturat și-l vinde pe Harry Maguire: prețul ”de nimic” pe care îl cere
articol scris de Digi Sport13.10.2024, 10:49
Harry Maguire (31 de ani) este la un pas să plece de la Manchester United, la patru ani și jumătate de la transferul pe Old Trafford.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- În vara anului 2019, ”Diavolii” plăteau nu mai puțin de 87 de milioane de euro pentru a îl aduce pe fotbalistul englez de la Manchester United.
Manchester United vrea să-l vândă pe Harry Maguire
În ultimii ani, Harry Maguire și-a pierdut încetul cu încetul statutul de titular, iar acum Manchester United a luat o decizie drastică.
Intrat în ultimul an de contract cu ”Diavolii”, englezul a evoluat în doar 9 partide din această stagiune, iar Erik ten Hag a cerut să fie pus pe lista de transferuri, după cum anunță BBC.
Conform sursei citate, gruparea de pe Old Trafford i-a setat și prețul fotbalistului: doar 10 milioane de lire sterline, adică 12 milioane de euro, o sumă ”de nimic” față de cea plătită în 2019.
În acest moment, Man. United mai are alți cinci fundași central în lot: Lisandro Martinez, Leny Yoro, Matthjus de Ligt, Victor Lindelof și Jonny Evans.
- 18 de milioane de euro este cota de piață al fotbalistului, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
- Fundașul a evoluat în 215 de meciuri la Manchester United
Harry Maguire a refuzat să se transfere la West Ham în 2023
Harry Maguire a fost la un pas să plece de la Manchester United, însă transferul a picat.
”Diavolii roșii” acceptaseră oferta de 35 de milioane de euro a celor de la West Ham United, însă tranzacția ”a căzut” în ultima clipă.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Harry Maguire a refuzat oferta celor de la West Ham United, care nu a reușit să ajungă la pretențiile sale.
În plus, o sursă apropiată fundașului central a dezvăluit că fotbalistul își dorește să rămână la Manchester United și să se lupte pentru postul de titular.
”Harry o respectă pe West Ham, dar nu a existat niciodată un acord între cele două părți.
Harry rămâne la United, iubește clubul și crede că va avea foarte multe oportunități de a juca”.
Etichete: premier league , anglia , transfer , manchester united , harry maguire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...