Manchester United, la cel mai slab start de sezon din 1990-91 încoace
28.11.2016, 09:53Manchester United a remizat pe teren propriu, 1-1, cu West Ham, în ultima etapă disputată în Premier League. Startul extrem de slab de sezon al lui Jose Mourinho pe Old Trafford a continuat duminică, după un meci al cărui rezultat a consfiinţit cel mai slab început de campionat din 1990-91 încoace.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"The Special One" a fost privit ca un salvator de către fanii lui Manchester United, după 3 sezoane dezamăgitoare sub David Moyes şi Louis Van Gaal. Încrederea de care s-a bucurat Mourinho după ce i-a preluat pe "Diavoli" pare să se şubrezească din ce în ce mai tare, după rezultatele neaşteptat de slabe din acest start de sezon. Egalul cu West Ham l-a adus pe tehnicianul portughez faţă în faţă cu o realitate dură: a avut un început de campionat mai slab decât predecesorii săi, Moyes şi Van Gaal.
United a acumulat doar 20 de puncte după primele 13 etape din Premier League, cea mai slabă bornă din 1990-91 încoace, când strânse 21 de puncte după 13 runde. Atunci, însă, "diavolilor" le fusese scăzut un punct, după un meci cu Arsenal (0-1), care a fost marcat de o bătaie generală între jucătorii celor două echipe.
Elevii lui Jose Mourinho se află deja la 11 puncte în spatele liderului Chelsea, fosta echipă a lui "The Special One", după rezultatele din acest weekend. Manchester United se află la 8 puncte de Arsenal, formaţie care ocupă locul 4, ultimul care asigură prezenţa în Champions League.
Presiunea rezultatelor este resimţită pe deplin şi de către Mourinho, care a fost trimis în tribune de către Jon Moss în partida cu West Ham, după ce şi-a exprimat vehement frustrarea cu privire la un cartionaş gablen primit de Pogba. Antrenorul lui United a şutat într-o sticlă cu apă şi a fost imediat sancţionat de arbitru.
În etapa următoare, a 14-a, Manchester United (locul 6) se deplasează la Everton (locul 7).
Etichete: manchester united , mourinho , start de sezon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...