Manchester United, decizie drastică cu privire la transferul lui Erling Haaland
articol scris de Digi Sport22.01.2022, 08:20
Erling Haaland (21 de ani) este unul dintre cei mai buni fotbaliștii ai lumi, însă Manchester United și-a luat gândul de la atacantul norvegian.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gruparea engleză nu mai vrea să-și canalizeze atenția în vederea unui transfer al atacantului de la Borussia Dortmund. Conducătorii lui Manchester United sunt convinși că Haaland este ca și înțeles cu un alt club gigant al lumii.
Transferul lui Erling Haaland nu mai prezintă interes pentru Manchester United
Cluburile mari ale Europei deja se gândesc la perioada de transferuri din vară, iar una dintre țintele cele mai apetisante este Erling Haaland.
Fotbalistul de la Borussia Dortmund are o clauză de 75 de milioane de euro care devine activă peste 6 luni, însă costurile totale ale transferului său se ridică la peste 300 de milioane de euro, cu tot cu salariile pe care ar trebui să le primească pe durata contractului și comisioanele agentului fotbalistului norvegian, Mino Raiola.
Conform Sportsmole, care citează ESPN, cei de la Manchester United sunt convinși că Haaland are inima setată pe un transfer la Real Madrid și nu mai poate fi întors din drum.
Conducerea Borussiei Dortmund a răspuns după acuzațiile aduse de Erling Haaland
Erling Haaland i-a acuzat pe șefii Borussiei Dortmund că îl presează să ia mai repede o decizie în privința viitorului său, ceea ce îl împiedică să se concentreze asupra fotbalului.
În replică, Sebastian Kehl, director sportiv la Borussia Dortmund, a recunoscut că a rămas surprins în momentul în care a auzit declarațiile lui Erling Haaland, mai ales că, în ultimul timp, nu au existat discuții despre viitorul atacantului norvegian.
De asemenea, Sebastian Kehl a anunțat că va avea o discuție cu Erling Haaland, pentru a-i cere explicații pentru acele declarații, venite după victoria Borrusiei cu Freiburg, 5-1, în care norvegianul a punctat de două ori.
”Nu este nimic nou, nu există discuții în privința lui Haaland. Am fost surprins să aud declarațiile lui Erling. Voi vorbi cu el și îl voi întreba de ce a acordat un astfel de interviu după o victorie cu 5-1. Nu s-a pus nicio presiune asupra lui.
Trebuie să știm pe ce jucători ne vom baza pentru sezonul viitor, însă nu există niciun ultimatum. Nu depindem financiar de ceea ce vom obține în schimbul lui Haaland. Vrem ca el să continue, dar pentru asta trebuie să câștigăm trofee”, a spus Sebastian Kehl, citat de Marca.
Declarația lui Erling Haaland care l-a deranjat pe Sebastian Kehl
”În ultimele şase luni, n-am spus nimic despre viitorul meu din respect pentru club. Dar în ultima vreme, ei mă împing să iau o decizie.
Vreau doar să mă concentrez asupra fotbalului, însă e imposibil. Nu e momentul ideal pentru a lua asemenea decizii, suntem într-o fază importantă a sezonului. Însă Dortmund mă presează", a spus Erling Haaland, după meciul cu Freiburg.
Erling Haaland mai are contract cu Borussia Dortmund până în vara anului 2024, iar de situația sa se interesează cele mai importante cluburi din Europa, fapt firesc având în vedere evoluțiile și realizările personale ale norvegianului în cei doi ani de când a venit în Bundesliga.
Etichete: transfer , manchester united , borussia dortmund , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...