Manchester City - Wigan 5-0, cu Pantilimon titular. Fanii îl cer în echipă! FOTO
25.09.2013, 00:07Seară excelentă pentru Costel Pantilimon în Anglia. Portarul român a fost titular la Manchester City, pentru prima dată în acest sezon, în meciul din Cupa Ligii cu cei de la Wigan. "Cetățenii" lui Manuel Pellegrini s-au impus fără drept de apel, scor 5-0.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Deși a început cu Pantilimon, Boyata și Marcos Lopes între titulari, Pellegrini nu s-a temut niciun moment pentru calificare. Scorul a fost deschis de Edin Dzeko (33), iar după pauză, fanii au fost delectați cu un spectacol ofensiv total, presărat cu multe ratări.
În cele din urmă, scorul final a fost stabilit de Jovetic (59), Yaya Toure (76), din nou Jovetic (73) și Jesus Navas (86). A fost o prestație bună pentru noii jucători ai lui Manuel Pellegrini.
Spaniolul Jesus Navas a "spart gheața" pentru City, în vreme ce Stevan Jovetic a marcat o dublă la primul său meci în fața propriilor fani. De altfel, vârful muntenegrean a primit și titlul de MVP-ul meciului.
Pentru City, aceasta a fost o răzbunare pentru finala pierdută în sezonul trecut în Cupa Angliei, tot în fața lui Wigan, care s-a impus atunci cu un surprinzător 1-0, după un gol marcat pe final de meci. În acest moment însă, Wigan Athletic activează în liga a doua, dar este angrenată în grupele Europa League.
Pe parcursul partidei, pe Twitter, fanii lui Manchester City au postat mai multe comentarii în care l-au susținut pe portarul Pantilimon, pe care-l doresc titular în locul internaționalului englez Joe Hart, care a greșit de mai multe ori în ultima vreme.
"Pantilimon a fost excelent, după o prestație ca aceasta, Hart ar trebui să aibă emoții. A gestionat perfect toate fazele în care a primit pase", a remarcat utilizatorul Andy Slow, care a fost completat de Wittyknees: "Pantilimon ar trebui titularizat mai des. Nu numai că are intervenții excelente, dar gândește rapid și lansează atacuri rapide".
Echipa lui City: Pantilimon - Richards, Lescott, Clichy, Boyata - Milner, Javi Garcia - Fernandinho (46 Y. Toure), Jovetic, Marcos Lopes (70 Navas) - Dzeko (79 Negredo). Antrenor: Manuel Pellegrini
Etichete: cupa ligii , costel pantilimon , manuel pellegrini city , manchester city wigan 5-0 league cup , manchester city wigan 5-0 , pantilimon pellegrini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...