Video Manchester City - Arsenal 4-1. ”Cetățenii” speră la un nou titlu. ”Tunarii”, umiliți pe Etihad
articol scris de Digi Sport26.04.2023, 23:59
Partida dintre Manchester City și Arsenal s-a încheiat cu victoria fără prea mari emoții a ”Cetățenilor”, scor 4-1, în etapa a 33-a din Premier League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urma succesului din această rundă, cei de la Manchester City s-au apropiat la două puncte în clasament de ”Tunari”.
Manchester City - Arsenal 4-1, în etapa a 33-a din Premier League. ”Cetățenii”, cu gândul la un nou titlu
Meciul dintre Manchester City și Arsenal a fost dominat în totalitate de elevii lui Pep Guardiola.
Kevin De Bruyne a deschis scorul după numai șapte minute, cu un șut spectaculos din afara careului, în timp ce pe parcursul reprizei Erling Haaland a ratat mai multe oportunități de a înscrie.
Prima parte a jocului s-a încheiat tot cu un gol reușit de Manchester City. John Stones a înscris în minutul 45+1, cu o lovitură de cap, la centrarea din lovitură liberă a lui Kevin De Bruyne.
Partea secundă a meciului a început cu Erling Haaland, care a scăpat singur cu Ramsdale, însă a fost blocat în ultimul moment de goalkeeper.
Apoi, în minutul 54 al jocului, Kevin De Bruyne a marcat golul de 3-1, cu un șut la colțul lung, din marginea stângă a careului mic.
Holding a redus din diferență în minutul 86, cu un șut la colțul lung al porții apărate de Ederson.
Erling Haaland a închis tabela în minutul 90+5. Norvegianul a marcat cu un șut puternic din interiorul careului mare.
Astfel, în urma acestui succes, Manchester City a acumulat 73 de puncte în Premier League și este la două lungimi în spatele celor de la Arsenal.
Deși sunt la două puncte în spatele celor de la Arsenal, cei de la Manchester City sunt văzuți favoriți la câștigarea unui nou titlu, întrucât au două meciuri mai puțin disputate.
Arsenal mai are de disputat cinci jocuri în Premier Leage, în timp ce Manchester City mai are de jucat șapte partide.
VIDEO Rezumat Manchester City - Arsenal 4-1
Manchester City - Arsenal 4-1. ”Tunarii”, umiliți pe Etihad
FINAL DE MECI
Min 90+5: GOOOL Manchester City! Erling Haaland înscrie în ultimul minut de joc, cu un șut puternic din interiorul careului mare.
Min 86: GOOOL Arsenal. Holding reduce din diferență cu un șut la colșul lung, din interiorul careului de 16 metri.
Min 80: Saka execută o lovitură liberă de la 18 metri, dar balonul se duce mult pe lângă poarta lui Ederson.
Min 54: GOOOL Manchester City. Kevin de Bruyne înscrie cu un șut la colțul lung, din interiorul careului, și face 3-0 pentru ”Cetățeni”.
Min 53: Erling Haaland scapă singur cu Ramsdale, dar este blocat de portarul lui Arsenal.
Min 46: Începe repriza a doua a meciului.
PAUZĂ
Min 45+1: GOOOL Manchester City! Stones înscrie cu o lovitură de cap și face 2-0.
Min 41: Ramsdale are o nouă intervenție în fața lui Erling Halaand, la un șut din șase metri al norvegianului.
Min 36: Erling Haaland ia o acțiune pe cont propriu, iar șutul său din marginea careului se duce la aproximativ jumătate de metru de poarta lui Ramsdale.
Min 35: Partey încearcă un șut din marginea careului de 16 metri, dar balonul se duce pe lângă poartă.
Min 32: Același Haaland este blocat de Ramsdale, la un șut din marginea stângă a careului mic.
Min 28: Erling Haaland îi driblează în careu pe fundașii lui Arsenal, dar la momentul șutului este blocat de Ramsdale.
Min 22: Bernardo Silva încearcă un șut din interiorul careului mare, dar mingea ajunge fără probleme în brațele lui Ramsdale.
Min 7: GOOOL Manchester City. Kevin De Buyne deschide scorul cu un șut din afara careului mare, la colțul scurt.
Min 3: Cetățenii cer lovitură de la 11 metri la un contact între Kevin De Bruyne și Partey, dar arbitrul acordă fault în atac pentru Arsenal.
Min 1: Începe meciul de pe Etihad.
Echipele de start:
- Manchester City: Ederson - Walker, Dias, Akanji - Stones, Rodri - Silva, De Bruyne, Gundogan, Grealish - Haaland
Rezerve: Alvarez, Foden, Gomez, Laporte, Lewis, Mahrez, Ortega, Palmer, Phillips
Antrenor: Pep Guardiola - Arsenal: Ramsdale - White, Holding, Gabriel, Zinchenko - Odegaard, Partey, Xhaka - Saka, Jesus, Martinelli
Rezerve: Jorginho, Kiwior, Nelson, Nketiah, Smith Rowe, Tierney, Trossard, Turner, Vieira
Antrenor: Mikel Arteta
"Tunarii" pornesc meciul de pe primul loc, însă diferența de 5 puncte din clasament poate fi recuperată de elevii lui Pep Guardiola, care au două partide mai puțin jucate.
Astfel, cei de la Arsenal ar avea nevoie de o victorie pentru a nu depinde din punct de vedere matematic de rezultatele formației de pe Ettihad Stadium.
În partida care a contat pentru turul campionatului, cei de la City s-au impus pe Emirates, 3-1, datorită unor goluri reușite de De Bruyne, Grealish și Haaland, respectiv Saka.
VIDEO cu rezumatul meciului din tur dintre Arsenal și Manchester City, 1-3
Manchester City - Arsenal LIVE VIDEO, ora 22:00, pe Digi Sport 1. Echipele probabile
- Manchester City: Ederson - Akanji, Dias, Laporte, Stones - Rodri, Gundogan, De Bruyne - Mahrez, Grealish, Haaland
- Arsenal: Ramsdale - White, Holding, Gabriel, Zinchenko - Xhaka, Partey - Saka, Odegaard, Martinelli - Jesus
Programul celor două echipe până la finalul sezonului:
Arsenal:
- Chelsea (A)
- Newcastle (D)
- Brighton (A)
- Nottingham Forest (D)
- Wolverhampton (A)
Manchester City:
- Fulham (D)
- West Ham (A)
- Leeds United (A)
- Everton (D)
- Chelsea (A)
- Brighton (D)
- Brentford (D)
Clasament Premier League
Etichete: manchester city , arsenal , campionatul angliei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...