Oficial Manchester City a făcut anunțul! ”Va începe în vara lui 2025”
articol scris de Digi Sport12.10.2024, 16:33
Manchester City se confruntă cu mai multe probleme în plan administrativ, iar la finalul sezonului se va despărți de unul dintre cei mai vechi oameni din club.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
După ce Txiki Begiristain (60 de ani), actualul director al "Cetățenilor", a decis că se va retrage din funcție la finalul sezonului, oficialii de pe Etihad s-au mișcat rapid și au găsit un nou înlocuitor.
Hugo Viana va fi noul director sportiv al celor de la Manchester City
Manchester City s-a mișcat repede și a găsit un înlocuitor pentru postul de director sportiv și anume Hugo Viana, actualul oficial al celor de la Sporting Lisabona.
Portughezul își va prelua funcția de la noua sa echipă în vara anului 2025.
"După doisprezece ani încărcați de trofee pe stadionul Etihad, Txiki își va părăsi actuala funcție în urma implicării clubului în Cupa Mondială a Cluburilor FIFA din această vară și va fi înlocuit de Hugo Viana de la Sporting CP.
Viana își va începe rolul cu normă întreagă în vara lui 2025, dar va colabora cu Txiki în lunile precedente pentru a asigura o tranziție fără probleme.
Așteptăm cu nerăbdare să aducem un omagiu contribuției remarcabile a lui Txiki la Manchester City la sfârșitul sezonului", au transmis cei de la Manchester City, într-un comunicat oficial pe site-ul clubului.
Pep Guardiola, visul englezilor pentru postul de selecționer
Pep Guardiola, al cărui contract cu Manchester City se încheie în iunie, a fost creditat ca posibil antrenor al naţionalei Angliei, dacă Lee Carsley nu va convinge în continuare, în timp ce Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, s-a scos singur din calcule după ce a devenit şeful global pentru fotbal al gigantului Red Bull.
"Federația Engleză de Fotbal își dorește ca Pep Guardiola să preia echipa națională în 2025. Selecționata Three Lions este în căutarea unui selecționer, după eșecul cu Spania, din finala EURO 2024, din iulie.
Gareth Southgate a făcut un pas în spate, după ce a pierdut două finale consecutive ale Campionatului European și un mandat de 8 ani. Lee Carsley, selecționerul de la U21, a devenit interimar al Angliei pentru cele 6 meciuri din Liga Națiunilor, din 2024.
Thomas Tuchel și Eddie Howe rămân pe listă, dar opțiunea numărul 1 este Pep Guardiola, care își încheie contractul cu Manchester City la finalul sezonului 2024/2025."
Anglia va juca duminică în deplasare cu Finlanda, în eşalonul secund valoric al Ligii Naţiunilor.
Etichete: manchester city , hugo viana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...