Manchester City a pus ochii pe un fotbalist care vrea să plece din Arabia Saudită după doar 5 luni
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 14:05
Chiar dacă era văzut ca unul dintre cei mai promițători fotbaliști din Europa, Gabri Veiga (21 de ani) a decis în vara trecută să ia drumul Arabiei Saudite.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fotbalistul a fost la doar un pas să semneze cu Napoli, însă a preferat să meargă la Al-Ahli, echipă care a plătit 30 de milioane de euro în schimbul său.
Manchester City a pus ochii Gabri Veiga
Totuși, după doar 18 partide jucate pentru formația din Arabia Saudită, Gabri Veiga s-a săturat.
Fotbalistul spaniol vrea cu orice preț să plece de la Al-Ahli, iar cei de la Fichajes anunță echipa din Europa care e gata să îl transfere.
Potrivit sursei citate, Manchester City a pus ochii pe Gabri Veiga și este gata să facă o ofertă oficială în această iarnă.
Și în vară ”Cetățenii” l-au urmărit pe mijlocașul spaniol, însă acesta a considerat oferta celor de la Al-Ahli ”de nerefuzat”.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Gabri Veiga, potrivit transfermarkt.com.
- 4 goluri și 3 pase decisive a reușit spaniolul în acest sezon pentru Al-Ahli.
Erling Haaland, entuziasmat de performanța lui Kevin De Bruyne
Manchester City a învins-o pe Newcastle United cu scorul de 3-2 în cadrul etapei cu numărul 21 din Premier League după ce a reușit ”remontada”.
Principalul ”vinovat” pentru victoria ”Cetățenilor” a fost Kevin De Bruyne, care, abia revenit după accidentare, a semnat un gol și o pasă decisivă.
Erling Haaland continuă să fie accidentat, iar norvegianul nu a putut să-și ajute echipa din teren. Totuși, acesta a urmărit îndeaproape partida și a făcut publică reacția sa de după reușitele lui De Bruyne.
Pe Instagram, Haaland a postat un story în care se putea observa țipând. Mai mult, i-a pus lui De Bruyne deasupra capului și un emoji cu o coroană și a glumit că are nevoie de un ”shot”, însă în pahar se afla lapte, nu alcool.
- Kevin De Bruyne a semnat golul egalizator de 2-2 în minutul 74, la doar cinci minute de la intrarea pe teren, iar apoi a pasat decisiv în minutul 90+1 pentru Bobb, care a marcat pentru a obține toate cele trei puncte.
Etichete: manchester city , premier league , arabia saudita , al-ahli , gabri veiga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...