Man. United, aproape să-l ia pe Alderweireld. Detaliile mutării şi când va fi finalizat transferul
04.08.2018, 15:23Jose Mourinho s-a plâns toată vara de lipsa transferurilor la Manchester United, iar clubul e pe cale să-i facă pe plac măcar în parte. Potrivit presei engleze, gruparea de pe Old Trafford a ajuns la un acord cu Tottenham pentru transferul lui Toby Alderweireld.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fundaşul de 29 de ani e o ţintă mai veche a lui Mourinho, iar acum managerul portughez va avea în sfârşit ocazia de a lucra cu belgianul. Tottenham va primi în schimbul său 55 de milioane de lire sterline (61 de milioane de euro), iar mutarea ar urma să fie finalizată la începutul săptămânii viitoare.
Tottenham a încercat să-l convingă pe Alderweireld să semneze un nou contract, dar apărătorul a refuzat în mai multe rânduri ofertele londonezilor, care au decis să accepte în cele din urmă să accepte proprunerea ventă dinspre Manchester.
Transferat de la Atletico Madrid, în 2015, pentru doar 16 milioane de euro, internaţionalul belgian mai are contract cu echipa antrenată de Mauricio Pochettino până în 2019. În perioada petrecută la Londra, a fost unul dintre cei mai constanţi fundaţi din Premier League, iar în această vară a jucat un rol important în clasarea naţionalei ţării sale pe locul 3 la Cupa Mondială in Rusia.
Toby Alderweireld rezolvă o parte din problemele din apărare pentru Mourinho, în condiţiile în care poate evolua atât pe dreapta, cât şi în centru. Însă e puţin probabil ca lusitanul să nu se mai lamenteze, pentru că în ultimele zile a afirmat de mai multe ori că are nevoie de cel puţin două noi transferuri pentru a putea ameninţa supremaţia rivalilor de la Manchester City.
Etichete: premier league , jose mourinho , tottenham , manchester united , alderweireld
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...