Luis Enrique merge sigur în Premier League! După Chelsea, şi Arsenal îi face marcaj strâns
11.02.2018, 11:43Luis Enrique se va întoarce sigur în vară pe banca tehnică a unei echipe. Deşi s-a vorbit intens că spaniolul e ca şi "înscăunat" la Chelsea, Arsenal îi face marcaj strâns.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În acest moment, Luis Enrique e unul dintre cei mai curtaţi tehnicieni din lume, PSG sau Milan manifestându-şi interesul de a-l aduce pe banca tehnică. Doar că antrenorul s-a decis deja să meargă în Premier League, anunţă Mundo Deportivo.
"Luis Enrique va merge la Chelsea, iar ţinta sa este să-l aducă şi pe Luis Suarez", a spus jurnalistul Eduardo Inda în cadrul show-ului TV "El Chiringuito".
Doar că venirea la Chelsea nu mai e atât de sigură cum s-a vorbit în ultimele săptămâni. Concret, apropiaţi ai antrenorului au dezvăluit pentru Mundo Deportivă că Luis Enrique a primit o ofertă extrem de tentantă de la Arsenal. "Tunarii" vor rata cel mai probabil Liga Campionilor şi anul acesta, iar Wenger va fi îndepărtat. Proiectul lui Arsenal e cava mai ambiţios, se pare, odată francezul plecat, francezii urmând să asigure un buget record noului tehnician.
Totuşi, faptul că Chelsea are în lot nu mai puţin de 6 spanioli şi garanţiile prezentate de Ambramovich ar putea să conteze decisiv. Cert e că Luis Enrique are în prezent pe masă două super oferte, urmând a le analiza pe fiecare în detaliu până în vară, când va stabili exact unde va ajunge.
Enrique (47 de ani) şi-a luat un an de pauză după despărţirea de Barcelona, de vara trecută. Antrenorul catalan a avut trei ani plini de performanţe pe Camp Nou: a cucerit nouă trofee - două titluri, Liga Campionilor, Supercupa Europei, Mondialul cluburilor, trei Cupe şi Supercupa Spaniei.
Etichete: luis enrique , luis enrique antrenor , luis enrique chelsea , luis enrique arsenal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...