Liverpool sparge banca pentru cel mai dorit jucător din Europa! Pe cine vrea Klopp să aducă pe Anfield
13.02.2020, 10:21Jadon Sancho (19 ani) va pleca aproape sigur de la Borussia Dortmund în vară, iar cluburile din Premier League se bat pentru a obține semnătura starului născut la Londra. Liverpool este ultima echipă intrată în ”cursa” pentru transferul lui Sancho.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Englezul a impresionat rapid sub comanda lui Lucien Favre și a devenit unul dintre cei mai promițători jucători ai Borussiei Dortmund. Germanii speră să obțină nu mai puțin de 120 de milioane de euro în schimbul lui Sancho, scrie publicația DailyMail.
Manchester United și Chelsea mai sunt interesate de atacantul englez, cotat de site-urile de specialitate la 120 de milioane de euro. Și Manchester City, clubul la care Sancho a evoluat în perioada junioratului, este interesată să-l readucă pe Etihad Stadium.
Dacă transferul la Liverpool se va realiza, Sancho va deveni cel mai scump transfer din istoria clubului de pe Anfield. În prezent, ”recordul” este deținut de Virgil van Dijk, pentru care șefii ”cormoranilor” au plătit 84,6 milioane de euro.
Cifrele lui Sancho pentru Borussia Dortmund
Sancho a jucat pentru Borussia Dortmund în 84 de meciuri, reușind să marcheze de 29 de ori și să ofere 40 de pase decisive.
În acest sezon, Sancho a marcat deja de 12 ori și a oferit 13 assist-uri colegilor săi, în 19 partide în Bundesliga. Mai mult, britanicul a înscris de două ori și a oferit două pase decisive și în grupele Champions League.
Etichete: liverpool , jurgen klopp , jadon sancho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...