Liverpool i-a criticat pe cei de la Man. City, iar Haaland nu a iertat! Atacul lansat de norvegian
articol scris de Digi Sport07.03.2024, 18:18
Liverpool va primi vizita celor de la Manchester City duminică, 9 martie, în cadrul etapei cu numărul 28 din Premier League. Meciul de pe Anfield va începe de la ora 17:45 și va fi transmis pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alături de Arsenal, cele două sunt principalele favorite de câștigarea titlului Premier League. ”Cormoranii” ocupă prima poziție, cu 63 de puncte, iar ”Cetățenii” sunt la numai o lungime distanță.
Erling Haaland, atac la adresa lui Trent Alexander-Arnold
Jucătorii echipelor rivale lansează ”înțepături” aproape de fiecare dată înaintea unui meci mare, iar această situație nu a făcut excepție.
Trent Alexander-Arnold, fundașul dreapta titular al celor de la Liverpool, a afirmat în urmă cu câteva zile faptul că trofeele cucerite de ”Cormorani” ”înseamnă mai mult” decât cele câștigate de City. Englezul justifica acest lucru prin sumele plătite de fiecare club pentru a ajunge la performanțele respective.
Erling Haaland a auzit aceste declarații și nu l-a iertat pe adversarul său. Norvegianul a sugerat că doar într-un an de zile petrecut pe Etihad, acesta a obținut performanțe cu mai multă însemnătate decât Arnold, care a fost promovat în 2016 la prima echipă a lui Liverpool.
”Dacă vrea să spună asta, e în regulă. Sunt aici de doar un an și am câștiga tripla. A fost o senzație impresionantă, dar pe care el (n.r.-Alexander-Arnold) nu o cunoaște”, a declarat Haaland, citat de Fabrizio Romano.
Liverpool și Trent Alexander-Arnold au ajuns la un acord de principiu
Potrivit celor de la Football Insider, Liverpool și Arnold au ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea contractului care expiră peste două sezoane.
Echipe de top, precum Real Madrid, s-au interesat de serviciile fundașului englez, însă acesta nu are de gând să plece prea repede de pe Anfield.
Mai mult, Trent Alexander-Arnold a fost numit și vice-căpitanul echipei la care este legitimat încă din 2004, după ce James Milner și Jordan Henderson au plecat în vară. Conform sursei citate, fotbalistul de 24 de ani își dorește să devină un om-cheie al echipei și vizează calificarea în Liga Campionilor.
Alexander-Arnold câștigă în acest moment la Liverpool nu mai puțin de 200 de mii de lire sterline pe săptămână, după cum notează FBRef. Ultima prelungire de contract între ”Cormorani” și fotbalist a fost în iulie 2021.
Etichete: liverpool , manchester city , trent alexander-arnold , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...