La Palatul Buckinham se joacă fotbal. Meci demonstrativ sub geamul reginei
03.09.2013, 22:13Grădinile Palatului Buckingham, reşedinţa reginei Elisabeta II, vor găzdui, la 7 octombrie, pentru prima dată în istorie un meci oficial de fotbal cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la fondarea federaţiei engleze, informează site-ul oficial al FA.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida, contând pentru Southern Amateur League, va fi organziată la iniţiativa preşedintelui de onoare al Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), prinţul William, şi va opune două dintre echipele cele mai longevive din Anglia, Civil Service FC şi Polytechnic FC, ambele din Chiswick, estul Londrei.
Civil Service FC este unica supravieţuitoare dintre cele 11 formaţii care au fondat federaţia engleză, într-o tavernă din Londra, în 1863, în timp ce adversara sa din meciul de la palat a luat fiinţă în 1875.
În grădinile Palatului Buckingham va fi instalat un stadion provizoriu, cu dimensiunile terenului de 100 de metri lungime şi 60 de metri lăţime, iar gazonul va avea o înălţime de 27 milimetri. Tony Stones, responsabilul cu întreţinerea suprafeţei de joc a Stadionului Wembley, va avea misiunea de a transforma, împreună cu grădinarii reginei, curtea palatului într-un teren de fotbal, după ce suverana şi-a dat acordul pentru organizarea meciului.
În cadrul evenimentului, FA va oferi 150 de medalii onorifice unor voluntari care în fiecare an organizează campionate locale, ca recunoaştere a contribuţiei lor la dezvoltarea sportului amator. "Invitarea unor voluntari la palat reprezintă o modalitate prin care FA le mulţumeşte", a declarat ducele de Cambridge.
Pentru actualul preşedinte al FA, Greg Dyke, "aceşti eroi locali sunt sufletul fotbalului". "Fără ei, fotbalul nu s-ar dezvolta la nivel local şi trebuie să le mulţumi pentru acest efort dezinteresat", a adăugat el.
Etichete: anglia , fotbal , buckinham palace
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...