Kevin de Bruyne a ales atacantul alături de care vrea să joace la Manchester City: "N-am niciun dubiu!"
articol scris de Digi Sport04.05.2022, 09:01
Kevin de Bruyne (30 de ani) este unul dintre cei mai apreciați mijlocași din lume la ora actuală.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- Real Madrid - Manchester City e LIVE pe Digi Sport 1 și pe Digi4k, de la ora 22:00. Abonaţii Digi Mobil pot viziona partida pe aplicatia Digi Sport sau pe site-ul digisport.ro.
Kevin de Bruyne îl vrea pe Gabriel Jesus lângă el: "Face echipa mai bună!"
Fotbalistul belgian a vorbit la conferința de presă dinaintea returului semifinalelor UEFA Champions League, cu Real Madrid.
În condițiile în care există tot mai multe informații privind iminenta sosire a lui Erling Haaland la echipă, Kevin de Bruyne a afirmat că își dorește să-l aibă în continuare coechipier pe actualul partener din ofensivă, Gabriel Jesus (25 de ani).
"De când a venit aici, am o relație foarte bună cu el. Cred că ne-am sincronizat pe teren de foarte multe ori. Are foarte multă energie în joc, este mereu acolo unde trebuie și ajută echipa. N-am niciun dubiu în privința calităților lui și este încă foarte tânăr. Sper să mai joc de multe ori alături de el, consider că aduce un plus echipei, o face mai bună.", a declarat Kevin de Bruyne, conform Goal.
Gabriel Jesus, care mai are contract cu Manchester City până în vara lui 2023, este dorit de Arsenal. Cele 6 goluri înscrise în ultimele 3 partide ar putea să-i schimbe viitorul atacantului brazilian, care ar putea continua la gruparea de pe Etihad, deși, la un moment dat, Pep Guardiola părea decis să renunțe la serviciile sale.
Etichete: manchester city , kevin de bruyne , gabriel jesus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...