Jurgen Klopp n-a stat deloc pe gânduri când a fost întrebat despre greșeala uriașă comisă de Jarell Quansah
articol scris de Digi Sport08.04.2024, 10:59
Managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a făcut apel la calm după ce "Cormoranii" au încheiat la egalitate partida din deplasare cu Manchester United (2-2) şi au cedat fotoliul de lider din Premier League, cu 7 meciuri rămase de disputat până la finalul sezonului.
![Manchester United, ManU v Liverpool Premier League 07/04/2024. Jurgen Klopp Manager of Liverpool during the Premier Leag](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDI0JTJGMDQl/MkYwOCUyRjE5NDcyNzRfMTk0NzI3NF9w/cm9maW1lZGlhLTA4NjMyMzI0MDYuanBn/Jnc9MTA2MCZoPTYzNiZoYXNoPTcwOTU3/YzM4NDk1MGQ2NmE2NTBkNzcwNWMwYWE1NTdh.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Jurgen Klopp, despre Jarell Quansah: "S-au comis și greșeli mai mari în fotbal!"
"Ştiu că în afară oamenii se vor nelinişti, dar noi trebuie să rămânem calmi", a spus Jurgen Klopp la finalul meciului.
"Ar fi trebuit să câştigăm acest meci, este clar. Ne-am pus singuri probleme", a declarat Klopp pentru Sky Sports, făcând referire la pasa greşită a lui Jarell Quansah şi exploatată de Bruno Fernandes.
Managerul german l-a încurajat ulterior pe tânărul fundaș central englez, care a adunat deja 28 de meciuri pentru Liverpool în acest sezon, în toate competițiile.
"Ca jucător profesionist - iar el va juca în Premier League, va juca pentru Liverpool - am vești proaste: nu va fi ultima sa greșeală, din păcate, dar asta este viața. Cred că a gestionat foarte bine situația după acea fază și colegii lui la fel.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Asta face parte din joc. Vrem să jucăm fotbal, vrem să avem posesie, vrem să avem mingea, vrem să construim, lucruri de genul ăsta. Nu e o situație ideală, dar, așa cum am mai spus, s-au comis și greșeli mai mari în fotbal. Bruno Fernandes a profitat de această șansă și asta e tot.
În concluzie, nu blamez pe nimeni și nimic de genul ăsta. Deloc! Nu critic! Lucruri de genul ăsta se întâmplă, el (n.r. Quansah) va învăța din asta și ăsta e cel mai bun lucru care se poate întâmpla.", a mai spus Jurgen Klopp, informează liverpoolfc.com.
În partida de pe stadionul Old Trafford, Liverpool a deschis scorul prin Luis Diaz (23), însă United a revenit şi a întors rezultatul în repriza secundă, prin golurile lui Bruno Fernandes (50) şi Kobbie Mainoo (67).
"Cormoranii" au reuşit să egaleze în finalul reprizei secunde, în urma unui penalty transformat de Mohamed Salah (84).
VIDEO Greșeala lui Jarell Quansah din Manchester United - Liverpool 2-2
VIDEO Manchester United - Liverpool 2-2
Etichete: liverpool , manchester united , jurgen klopp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...